icimcupaAstăzi şi sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, se dispută turneul final al Cupei României la baschet feminin. Vineri, balul este deschis de duelul dintre CSU Alba Iulia şi CST Alexandria. Apoi vine confruntarea dintre gazda Sepsi şi Univ Goldiş ICIM Arad, deţinătoarea trofeului.
Formaţia din Covasna a cam dominat sezonul regulat al Ligii Naţionale, în timp ce arădencele vin după succesul din Liga Europei Centrale. „Avem un moral bun, echipa o simt bine. Nu am avut prea mult timp să pregătim Cupa, dar asta e, aşteptăm primul fluier al arbitrilor. Va fi foarte greu, jucăm împotriva celei mai constante echipe de până acum în campionat, plus că evoluăm pe terenul lor. E total diferit de ceea ce s-a întâmplat în campionat. E un singur joc, cine câştigă merge în finală, cine pierde are doar şansa medaliei de bronz. Dar vom face tot ce ţine de noi ca să câştigăm”, a spus antrenorul Jose Araujo, care a lăsat-o acasă doar pe Demeter.
Semifinala dintre Sepsi și ICIM începe în această seară, la ora 19 și poate fi urmărită în direct pe Dolce Sport.

Recomandările redacției