La 25 de ani de la „botezarea” sa cu numele legendarului pionier al aviației românești și mondiale, Universitatea „Aurel Vlaicu” a organizat o gală a excelenței în care au fost elogiați și recompensați cu diplome și medalii toți cei care
de-a lungul timpului au contribuit cu câte ceva la creșterea și impunerea instituției de învățământ superior. Organizat și derulat cu sprijinul Centrului Municipal de Cultură, evenimentul a adus în frumoasa sală de conferințe a UAV din Complexul M din Micălaca (o bijuterie cu care nu se pot mândri multe universități din țară, ba nici de pe-afară), peste 200 de participanţi care au asistat la festivitatea de premiere.
„Am dorit să organizăm acest eveniment pentru că toţi cei care au participat la nașterea și creșterea Universității Aurel Vlaicu merită o recunoaştere publică pentru activitatea lor, pentru munca lor. Este felul nostru de a mulţumi celor care ne-au fost alături, celor care au contribuit prin munca lor la promovarea Universităţii Aurel Vlaicu din Arad”, a spus vădit emoționată prof. univ. dr. Ramona Lile, rector al UAV.
salaAu fost premiaţi angajaţii UAV care, prin munca lor, au adus un plus de valoare în cercetările ştiinţifice derulate în cadrul institutelor de cercetare ale UAV, partenerii economici şi acele personalităţi ale oraşului care au contribuit la promovarea imaginii universităţii arădene de stat.
A fost un eveniment important și emoționant, prin care s-a încercat recompensarea, chiar dacă simbolică, a celor care au marcat în acest an viaţa universităţii arădene de stat.
uav-2Cu mândrie reținută, informăm că printre elogiații, diplomații și medaliații evenimentului s-a numărat și ziarul Glasul Aradului. Nu vom spune pentru care merite am fost medaliați și diplomați, însă vom spune că și patronatul ziarului, și colectivul redacțional în totalitatea sa, vor fi alături de UAV oricând și cu cea mai mare bucurie: atunci când universității îi va fi bine, dar mai ales atunci când universitatea va fi în cumpănă (ceea ce nu-i dorim nici în cele mai negre visuri ale noastre).
Cel care subsemnează aceste rânduri promite să-și ducă mai departe crezul care l-a-nsoțit încă din cea mai fragedă copilărie – acela că drumul spre cunoaștere trece invariabil prin școală și că școlirea e mama tuturor virtuților și-nțelepciunilor, deci să fie alături de universitate, alături de dascăli și alături de studenți în drumul lung și greu și infernal de frumos spre cunoaștere.
Vivat UAV! Nu ți-am fost studenți, dar îți vom fi soldați credincioși și luptători pentru tine pe viață și pe viață, toată viața!
 

 

 

 

Recomandările redacției