O delegație a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, condusă de preşedintele UVVG prof. univ. dr. Aurel Ardelean, vice­preşedinte al Societăţii Române de Biologie Celulară (SRBC) şi preşedinte al filialei Arad a SRBC, din care au făcut parte cadre didactice, cercetători şi doctoranzi, a participat, în perioada 6-9 iunie 2018, la cel de-al 10-lea Congres Național de Biologie Celulară cu participare internațională și a 36-a Sesiune Științifică Anuală a Societății Române de Biologie Celulară. Evenimentul a fost organizat, în acest an, de către Societatea Română de Biologie Celulară (SRBC) și Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova.
La forumul științific de un înalt nivel științific au fost prezenți, ca în fiecare an, specialiști în domeniul cercetării fundamentale și aplicative din universitățile și centrele de cercetări din România și străinătate, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad fiind coordonatoarea filialei Arad a acestei prestigi­- oase organizații științifice.
Conferința a găzduit simpozioane de un înalt nivel științific pentru domeniul biome­dical: cercetarea translațională a procesului de îmbătrânire, analiza genetică în medicina translațională, nanobiotehnologii, o masă rotundă cu tema „Provocări în predarea biologiei celulare și moleculare”, precum și o sesiune dedicată diseminării rezultatelor științifice obținute de doctoranzi și postdoctoranzi.
Institutul de Știinte ale Vieții din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a participat la conferinţă cu tematici complexe, în special din domeniul biologiei celulare cu aplicații medicale:
– Procese inflamatorii ale celulelor endoteliale şi ale pericitelor cerebrale: implicaţii în îmbătrânirea cerebrală
– Efectele hepato şi nefroprotective ale Lactobacillus casei îmbogăţit cu nanoparticule de seleniu asupra toxicităţii induse de cadmiu la şoareci de laborator
– Efectul antiinflamator al extractului de Thuja occidentalis asupra colitei ulcerative induse de TNBS la şoareci de laborator
– Intensificarea efectului antifibrotic al sili­marinei prin includerea în complexe de b-ciclodextrinei RAMEB şi HPBCD într-un model de fibroză hepatică indusă experimental la şoareci de laborator
– Efectele cauzate de stresul salin asupra aspectelor fiziologice, chimice și citogenetic ale speciei Ocimum basilicum L.
Lucrările conferinței vor fi publicate în Analele Societății Române de Biologie Celulară, revistă coordonată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” şi editată de Editura „Vasile Goldiș” University Press. Revista are o largă vizibilitate internațională, fiind indexată în baze de date internaționale de prestigiu, cum sunt SCOPUS, Index Copernicus, EBSCO, Proquest.

Recomandările redacției