O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad condusă de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii, a participat, în perioada 2-3 septembrie 2016, la deschiderea oficială a noului an de învăţământ universitar din cadrul Universităţii Semmelweis din Budapesta şi a încheiat un protocol de colaborare ştiinţifică cu prestigioasa Universitate din Ungaria, care este una dintre cele mai reprezentative instituţii academice şi cercetare ştiinţifică în domeniul medicinei din Europa.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a declarat: „La întâlnirea avută cu domnul profesor dr. Ágoston Szél, rectorul Universităţii Semmelweis şi cu reprezentaţi ai Departamentului de Relaţii Internaţionale, pe baza convenţiilor încheiate, în anii 2008 și 2014, cu Universitatea noastră, am decis să aplicăm, în acest nou an de învăţământ universitar, o nouă serie de colaborări internaţionale între cele două Universităţi. Avem în vedere crearea unui program comun de studii de tip off-campus în domeniul ştiinţelor medicale, deoarece Experienţa Universităţii Semmelweis și succesul programelor deja existente (Asklepios Campus Hamburg, Lugano, Bratislava – Health Management Academy) re­prezintă un argument puternic în favoarea iniţierii unui astfel de proiect, precum şi extinderea acordului Erasmus+ pentru a cuprinde și domeniul medicină dentară. Vom demara doctorate în co-tutelă atât pe domeniul Medicină, cât şi pe cel de Medicină-Biologie, dar şi conferinţe, workshopuri şi școli de vară organizate de Școlile Doctorale de Medicină din cadrul celor două Universităţi partenere”.
În ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG, a subliniat: „Sunt vizate colaborări ştiinţifice în cercetarea clinică pe domeniul inter şi transdisciplinar, respectiv proiecte internaţionale, prin Institutul de Ştiinţe ale Vieţii, din cadrul UVVG şi Universitatea Semmelweis, în domeniile ştiinţifice, precum biologia cancerului, genetică clinică, neurobiologie, toxicologie, nanotehnologii, inginerie tisulară, fitomedicină”.
„În baza bunelor relaţii de colaborare existente, de mai mulţi ani, o delegaţie a Universităţii Semmelweis, va vizita Universitatea noastră, în perioada 22-23 septembrie, pentru a se identifica noi relaţii de cooperare ştiinţifică. Cu acest prilej, într-o atmosferă de înaltă ţinută academică, Senatul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” îi va acorda cea mai înaltă disticţie – Doctor Honoris Causa, domnului prof. univ. dr. Ágoston Szél, rector al Universităţii Semmelweis din Budapesta”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Daniel Albu

Recomandările redacției