UNTOLD 2020: Ce artiști vor veni anul acesta

0
214

Festivalul UNTOLD 2020 aduce, pe cele 10 scene, unii dintre cei mai renumiți performeri internaționali ai momentului, dar și trupe legendare care s-au reunit și care fac sold out pe marile stadioane ale lumii.

Ajuns la a șasea ediție, festivalul UNTOLD va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 30 iulie – 2 august.

„Anunțăm primul val de artiști, iar în premieră în România vor veni la Untold 2020 The Pussycat Dolls, Iggy Azalea, Eric Prydz, Amelie Lens și Charlotte de Witte. De asemenea, revin și primii 3 DJ ai lumii, Dimitri Vegas&Like Mike, Martin Garrix și David Guetta, alături de trupe sau artiști precum The Script, Above and Beyond, Afrojack, Steve Aoki, Lost Frequencies Live, Paul Kalkbrenne, Dub FX, Rudimental. Alți 200 de artiști urmează să fie anunțați”, se arată într-un comunicat transmis de organizatorii Untold.

Trupa „The Pussycat Dolls” s-a reunit la sfârșitul anului 2019, după nouă ani de pauză, și a anunțat lansarea unui single de revenire, intitulat „React”. „Toate hiturile lor se vor auzi în vară pe mainstage-ul festivalului Untold”, promit organizatorii.

Abonamentele pentru festival pot fi achiziționate de pe site-ul untold.com şi au preţuri pornind de la 159 de euro, la care se adaugă taxe. Festivalul UNTOLD a reuşit să vândă, în noiembrie anul trecut, primele 15.000 de abonamente în numai 30 de secunde.

La ediția din 2019 a festivalului, punctul culminant, în ultima seară, a fost concertul lui Robbie Williams, venit pentru a doua oară în România. Circa 70.000 de oameni au venit ca să vadă show-ul artistului britanic, dar doar 55.000 dintre ei au avut loc pe stadion.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.