Unul dintre cei doi braconieri prinși la Brazii a scăpat de arest, grație deciziei Tribunalului Arad. Magistrații au admis contestația înaintată de Paul Ander împotriva hotărârii Judecătoriei Gurahonț de a-i aresta preventiv.

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul Hanţig Raul – Pavel, în prezent aflat în IPJ Arad, împotriva încheierii penale nr. 14 din data de 16 septembrie 2019, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gurahonţ, în dosarul nr. 1110/238/2019, pe care o menţine în privinţa acestuia. În baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 204 alin. 12 Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de contestatorul Ander Paul-Florin, în prezent aflat în IPJ Arad. (…) Respinge cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ, de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului Ander Paul-Florin şi dispune punerea în libertate a inculpatului. În baza art. 227 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 211, 215 Cod procedură penală, ia faţă de inculpatul Ander Paul-Florin, măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 19 septembrie 2019”, se arată în soluția Tribunalului Arad.

Amintim că, după o urmărire demnă de filmele de acțiune, care a culminat cu un accident rutier, doi bărbați au ajuns în arestul Poliției. În data de 15 septembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune pentru combaterea braconajului.

Pe un fond de vânătoare de pe raza localității Mădrigești, comuna Brazii, a fost depistat șoferul unui autoturism care, la vederea polițiștilor a demarat în trombă. Un polițist a somat legal conducătorul auto să oprească, efectuând un foc de avertisment în plan vertical, moment în care autoturismul a intrat în coliziune cu un copac. Au fost identificați ocupanții autoturismului, fiind vorba despre un tânăr de 26 de ani, din localitatea Brazii și un alt tânăr de 25 de ani, din Gurahonț.

În urma controlului autoturismului a fost depistată o armă de vânătoare cu alice, niciunul dintre cei doi tineri nefiind deținători legali de arme. De asemenea, cei în cauză nu dețineau autorizație de vânătoare.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, cercetările fiind coordonate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț. În data de 16 septembrie a.c., magistrații Judecătoriei Gurahonț au dispus arestarea celor doi tineri pentru 30 de zile. De menționat este faptul că Raul Hanțig are antecedente penale pentru același tip de infracțiuni.

Recomandările redacției