padure pagina

Totul este posibil în pădurile gestionate de Direcţia Silvică Arad

Controalelor demarate la Ocolul Silvic Valea Mare, după sesizările făcute de un localnic cu privire la tăierile ilegale care s-au făcut acolo, scot la iveală noi nereguli. Din informaţiile noastre, cantonul  Birchiş, gestionat până în august 2013 de ginerele şefului de district Ioan Tomşa, a fost predat pe şest pădurarului căruia i se impută acum lemnele tăiate fără a fi marcate. Surse din cadrul Direcţiei Silvice susţin că la schimbarea gestionarului nu a fost întocmit un proces verbal de predare-primire, ci doar un simplu act de control, document care nu ar avea nicio valabilitate. De altfel pădurarul care trebuie să plătească acum oalele sparte avea în gestiune un canton cu o suprafaţă de aproximativ 480 de hectare, canton de care a rămas să se ocupe şi după preluarea cantonului abandonat de ginerele şefului de district. În condiţiile în care cel de al doilea canton cu care s-a trezit pe cap are  aproximativ 300 de hectare, pădurarul a avut în grijă o suprafaţă de 780 de hectare, o suprafaţă mult prea mare pentru un silvicultor care lucrează în zona de câmpie. Mai mult, din informaţiile noastre, în august 2013 predarea cantonului  Birchiş s-ar fi făcut din birou, actul de control fiind întocmit abia în 13 ianuarie. Sătenii susţin că şeful de ocol, Pavel Ardelean, nu ar fi străin de aceste operaţiuni, pentru că ar fi ştiut că vor urma controale şi a dorit astfel să-şi protejeze anumiţi colegi. Cum era de aşteptat, pădurarul care i-a luat locul ginerului şefului de district a intrat în concediu medical şi, din informaţiile noastre, este decis să spună autorităţilor tot ceea ce ştie.

Dacă, într-o primă fază, în cantonul predat în august 2013 s-a descoperit un prejudiciu de 55.000 de lei şi a ajuns apoi, potrivit anchetatorilor la 118.579 lei, sursele noastre susţin că în cantoanele gestionate acum de ginerele şefului de district prejudiciul ar fi nesemnificativ. Dacă înainte de venirea reprezentanţilor Regiei Naţionale a pădurilor Romsilva, sătenii susţin că verificările au fost făcute superficial de angajaţii Direcţiei Silvice Arad, instituţie condusă de Teodor Ţigan, acum sunt luaţi muncitori de la ocol şi trimişi cu sapele în pădure, fiind puse la socoteală şi cioatele tăiate fără a fi marcate în urmă cu 15 ani. De altfel, prin zonă se vorbeşte că într-o primă fază, conducerea Direcţiei Silvice ar fi dorit să muşamalizeze lucrurile, însă acest lucru este din ce în ce mai greu de făcut.

Legea tăcerii…

Contactat telefonic, şeful de district Ioan Tomşa nu a dorit să dea prea multe detalii cu privire la cele întâmplate. S-a mulţumit doar să nege că ginerele său ar fi predat cantonul de la Birchiş fără proces-verbal. „Nu există aşa ceva. Există un purtător de cuvânt la direcţie care poate să vă lămurească în privinţa asta”, a declarat laconic Tomşa. Şeful de ocol Pavel Ardelean nu a putut fi contactat, nerăspunzând la telefon, la fel petrecându-se lucrurile şi în cazul lui Gelu Zdrenghea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Arad.

Arbori tăiaţi la nivelul solului

Scandalul de la Ocolul Silvic Valea Mare a izbucnit în urmă cu câteva luni, când un sătean a dat în vileag jaful petrecut la Bacău de Mijloc. Acesta a sesizat autorităţile că un număr impresionant de arbori au fost tăiaţi de la nivelul solului, pentru a nu se vedea că nu au fost marcaţi. Mai mult, o mare parte din cioate au fost acoperite cu frunze sau cu lemne putrezite, pentru a fi descoperite mai greu. Cum hoţii aveau nevoie de o gamă largă de marfă, au fost tăiaţi şi arbori mai subţiri dar şi arbori care aveau diametrul de un metru. Potrivit martorilor, lemnele sunt cărate noaptea cu camioanele, după ce au fost pregătite în timpul zilei de câţiva căruţaşi şi muncitori care doboară arborii cu drujbele şi îi taie la metru.

Recomandările redacției