Al doilea dintre ucigaşii lui Marian Cozma ar fi fost eliberat cu nu mai puţin de patru ani mai devreme de termen pentru bună purtare! Sztojka Ivan, căci despre el este vorba, ar fi fost eliberat pe 19 iulie.
Eliberarea sa s-a produs în secret, iar conform Mediafax, aces­ta a dat o petrecere şi şi-a cumpărat o maşină de lux imediat după ieşirea din închisoare.
Sztojka fusese condamnat pentru uciderea lui Marian Coz­ma. „Vă rog să nu menţionaţi numele meu, mă tem să nu am probleme. Sztojka a fost eliberat joia trecută, dar publicul larg nu a ştiut, totul a fost ţinut secret. Imediat după eliberare, familia a dat petrecere. Şi-a luat şi un BMW nou. S-a dus la Budapesta, la Siófok, se simte bine”, a spus martorul.
S-a spus că Sándor Raffael, care a primit, finalmente, 18 ani de închisoare, i-a aplicat lovitura mortală lui Marian Cozma, însă Sztojka a avut un rol important în acel incident, fiind cel care ar fi declanşat scandalul. „Nu poţi să treci peste aşa ceva. Îmi e dor de Marian şi îmi e foarte greu fără el. Pentru Ivan Sztojka nu a fost o problemă că a fost închis. El îşi vedea familia, dar eu nu-mi mai văd băiatul. Voi face plângere la CEDO”, a declarat Petre Cozma, tatăl lui Ma­rian Cozma.
Raffael Sandor şi Nemeth Gyozo au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă în primă instanţă, în iunie 2011, iar Sztojka Ivan a primit 20 de ani de închisoare. Au făcut apel, iar pedepsele cu închisoare pe viaţă au fost reduse la 18 ani, iar cea de 20 a fost redusă la opt. Curtea Supremă de Justiţie din Ungaria a majorat, în octombrie 2012, pedeapsa lui Ivan Sztojka, de la opt la 13 ani de închisoare. Ulterior, pedeapsa a fost redusă la 9 ani, din care a făcut cinci.
Fostul handbalist Marian Coz­ma, care juca atunci la Veszprem, a fost ucis în localul Patriota, din Veszprem, pe 8 februarie 2009, după o altercaţie cu o bandă de rromi.

Recomandările redacției