Intemperiile fac ravagi în județ. Ploile torențiale, viiturile, scurgerile de ape și aluviunile de pe versanți a făcut prăpăd în mai multe localități. Mai mult, și pentru următoarele ore, se anunță fenomene meteo extreme, întrucât precipitațiile nu se opresc. Mai multe comune sunt sub ape, cele mai afectate zone fiind Hălmăgel, Slatina de Mureș, Bârzava, Conop, Tauț, Gurahonț, dar și alte localități din zona montană și colinară a județului Arad.

În timp ce în județ se intervine în forță, autoritățile contabilizează pagubele. Consiliul județean a alocat de urgență bani pentru acoperirea pagubelor pentru drumurile distruse. Și Prefectura a anunțat că ia măsuri pentru despăgubirea localnicilor din comunele prăpădite de inundații.

Bârzava, Nădlac și Gurahonț, sub ape

În cursul zilei de ieri, pompierii au intervenit în Bârzava, Nădlac și Gurahonț pentru eliminarea efectelor inundațiilor.  În comuna Barzava, pompierii au avut de furcă cu apele revărsate în localitate astfel că, intervențiile au fost finalizate în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 03.30 când forțele au fost retrase în subunitate. A fost evacuată apa din toate imobilele.

Ieri dimineața, s-a intervenit în orașul Nădlac cu un modul de pompare de mare capacitate în sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Nădlac. SVSU Nădlac a intervenit cu utilaje și motopompe, însă a fost solicitat în sprijin și și SVSU Șeitin. În Nădlac, sunt afectate 10 gospodării și mai multe drumuri.

Amintim că apele au pus stâpânire pe drumurile comunale și au pătruns în mai multe gospodării, la Bârzava. În cursul zilei de marți, pompierii au intervenit cu o motopompă transportabilă și ASERV Duster, de la Secția Bârzava, cu 2 ofițeri și 5 subofițeri. De asemenea, au fost evacuate 5 persoane din 2 case. Echipaje de la Detașamentul Arad s-au deplasat în sprijin la Bârzava, cu o motopompă de capacitate medie și două de capacitate mică.

Marți seară, în jurul orei 21.00, pompierii au acționat în localitatea Bârzava pentru evacuarea apei din anexe și case. S-a intervenit cu 3 ofițeri, 20 de subofițeri, 2 motopompe de capacitate medie și 5 de capacitate mică. După o primă evaluare efectuată de pompieri, aproximativ 50 de gospodării au fost inundate la Bârzava. O autospecială s-a deplasat în sprijin din Arad la Secția Bârzava cu două motopompe Honda, o motopompă NOVUS 2000 și doi subofițeri.  Astfel, în sprijin a pleacat Detașamentul de Pompieri Arad, de-asemenea Detașamentul de Pompieri Ineu s-a deplasat în sprijin cu o motopompă de capacitate medie și 2 motopompe mici, 3 subofițeri și un camion.

Cod portrocaliu hidrologic

De menționat că, miercuri dimineața, apa a fost evacuată și de pe mai multe străzi din Arad, precum Meșterul Manole, Clopoțeilor și Cameliei. Totodată, a fost inundat DN7 la ieșire din Lipova spre Deva. La ieșire din Lipova spre Săvârșin în dreptul carierei, apa de pe versant a inundat DN7 pe o porțiune de până la 100 m, iar lama de apă măsoară 15-20 cm. La fața locului, au intervenit cei de la Secția de Drumuri Naționale Arad din subordinea DRPD Timișoara.

A fost emis cod portocaliu hidrologic pentru intervalul 05.06, ora 13.00 – 06.06, 06.00. Astfel, erau preconizate scurgeri de pe versanți, torenți, pârâie, viituri și posibil depășiri ale cotelor de apărare pe râurile bazinului hidrologic Mureș, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.

Alocări de peste 800.000 de lei, de la CJA

Acum câteva zile, Consiliul Județean a acuzat public Prefectura că nu are soluții prompte, pentru despăgubirea sinistraților. Consiliul Județean a hotărât apoi să aloce peste 828.000 de lei, pentru refacerea infrastructurii distruse. Instituția Prefecului a răspuns anunțând că sunt contabilizate pagubele. Mai mult, reprezentanții instituției au anunțat și cum se acordă ajutoarele pentru sinistrați și în ce auntum.

Cei de la CJA susțin că au avut în permanență echipaje în localitățile calamitate de inundații. Și echipele mixte, constituite din ordinul Prefecturii se află în teren pentru constatarea pagubelor. Ambele instituții au asigurat populația că se intervine continuu, dar și că se înregistrează distrugerile și daunele.

Echipajele Consiliului Județean Arad au început procesul de inventariere a pagubelor produse și au făcut demersuri pentru intervențiile de readucere la starea inițială a drumurilor județene și podețelor afectate.

Se iau măsuri pentru decolmatarea sistemelor de scurgere a apelor, pe o lungime de zeci de kilometri. „Volumul de muncă este imens, dar trebuie să intervenim foarte rapid. Colaborăm cu primăriile afectate și am solicitat Direcției Tehnice a Consiliului Județean să aibă în permanență oameni pe teren, pentru intervenție și monitorizare. Nu pot însă să nu constat că Guvernul României acționează din nou cu mare întârziere, de parcă nu ar fi nicio inundație în județ. Solicit din nou Prefecturii Arad să intervină pentru despăgubirea extrem de rapidă a sinistraților, nu peste o jumătate de an, nu peste un an, nu la «anul și la mulți ani», ci în termenul cel mai scurt, ca oamenii să își poată repara gospodăriile. Consiliul Județean alocă astăzi 828 de mii de lei pentru refacerea drumurilor județene afectate, iar Prefectura să se asigure că județul Arad nu va fi și de data asta lăsat la urmă pe lista despăgubirilor, așa cum ne-a obișnuit Guvernul PSD în ultimii ani”, a susținut președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Iustin Cionca a dispus ca marți să se reunească Comisia Tehnico-Economică pentru evaluarea necesarului financiar ce va fi alocat intervenției rapide pentru readucerea la starea bună a drumurilor județene și podețelor afectate.

Prefectura și echipele mixte înregistrează pagubele

Cât privește mobilizarea Prefecturii, subprefectul Vasilică Damian, precum și echipele mixte formate din angajați ai Instituției Prefectului, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș”, Administrațiilor Bazinale de Apă Mureș, respectiv Crișul Alb, se află în teren pentru constatarea și evaluarea pagubelor provocate de revărsarea unor cursuri de apă în localitățile Bârzava, Vărădia de Mureș, Tauț, Bârsa, Gurahonț, Hălmăgel. Subprefectul Vasilică Damian s-a aflat marți dimineață în Bârzava și Vărădia de Mureș, Bârzava fiind localitatea cea mai afectată de inundații, urmând să se deplaseze în localitățile afectate de pe Valea Crișului Alb, dar și la Nădlac.

Potrivit Prefecturii, în privința pagubelor provocate obiectivelor publice – drumuri, alte elemente de infrastructură, clădiri publice, după raportările din județ, făcute de comitetele locale pentru situații de urgență, comisiile întocmesc procese verbale care vor sta la baza unui proiect de hotărâre de guvern, ce va fi trimis spre aprobare la Guvern. Locuitorii afectați de iundații vor primi ajutor de urgență.

Claudia Gavra

Sandra Stoler

Recomandările redacției