Urmărit general pentru înșelăciune, prins la Nădlac

0
75

Un bărbat, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, a fost reținut de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Nădlac.  Luni, în jurul orei 09.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, Gabriel M., în vârstă de 59 de ani, din municipiul Bucureşti, pasager într-un autoturism înmatriculat în Austria. În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Bărbatul  avea de executat o pedeapsă privativă de libertate de 7 ani şi 6 luni. Persoana a fost predată unei echipe IPJ Arad, pentru luarea măsurilor legale.

Tot poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au mai depistat un cetățean bulgar care s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui autoturism, fără a deține permis de conducere. Luni, în jurul orei 09.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a intra în ţară, cetăţeanul bulgar Angel S., în vârstă de 34 de ani, la volanul unui autoturism marca Seat, înmatriculat în Suedia.  La controlul specific, bărbatului i s-a solicitat să prezinte, pe lângă  documentele de identitate şi permisul de conducere. Acesta nu a prezentat un permis de conducere motivând că nu îl are asupra sa.  Cu ocazia verificărilor specifice prin Centrul Comun de Contact Giurgiu, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere.  În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.