Urmăriţi general, prinși în PTF Nădlac II

0
180

Doi bărbați căutaţi de autorităţile române pentru executarea unor pedepse privative de libertate, au fost depistați de poliţiştii de frontieră şi predați autorităţilor competente. Sâmbătă noaptea spre duminică, la ora 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota  s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare in România, C.P. în vârstă de 31 de ani, domiciliat în judeţul Argeş. La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile române un mandat european de arestare, pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei, având de executat un an de închisoare. Tot în data de 7 octombrie a.c., la ora 09.00, în același punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român J.F., în vârstă de 21 de ani, având domiciliul în Bucureşti. Şi în acest caz, în urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, furt calificat şi tâlhărie, având de executat 2 ani şi 7 luni de închisoare. „Persoanele în cauză au fost predate unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în continuare fiind dispuse măsurile legale care se impun”, spun reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.