Useriștii cer lucrări de combatere a ambroziei

0
86

În urma sesizărilor primite la Biroul Cetățeanului, USR Arad a avertizat autoritățile, în speță Primăria Arad si Direcția de Sănătate Publică, să ia măsuri pentru combaterea ambroziei, plantă cu potențial alergen extrem de ridicat, care a reapărut în municipiul nostru. Problema nu este una nouă, în anii anteriori s-au în­registrat numeroase cazuri de cetățeni afectați de polenul eliberat de această plantă, printre cei mai predispuși la asemenea alergii fiind copiii. Formele de manifestare sunt strănutul repetat, mâncărime în nas, în gât sau în cerul gurii, lăcrimare și înroșirea ochilor sau chiar tuse și greutate în respirație.
,,USR Arad a fost sesizat de locuitori ai cartierului Micălaca, în legătură cu apariția și proliferarea ambroziei în zona liniei de cale ferată Arad-Simeria. Efectele acestei buruieni pot fi foarte serioase asupra copiilor și a persoanelor cu anumite sensibilități sau care suferă de afecțiuni cum este astmul bronșic. Din cauza reacției alergice, ele pot dezvolta forme mult mai grave ale afecțiunilor de care suferă, motiv pentru care se impune o re­acție imediată a autorităților. Administrația locală trebuie în primul rând să identifice zonele în care crește această plantă, după care să ia măsuri de stârpire a ei, împreună cu proprietarii terenurilor, așa cum prevede legea. Locuitorii Aradului pot contribui de ase­menea, dacă sesizează unde se găsesc zone acoperite cu ambrozie”, spune senatorul Adrian Wiener.
(G.A.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.