uta 2001 jiulBăieții lui Leo Pința au dominat categoric grupa din turneul zonal al Cupei Hagi. Reuniunea campioanelor din vestul țării a fost găzduită de Timișoara, iar utiștii și-au asigurat prezența în semifinală după o primă zi superbă.
Mai întâi, arădenii i-au spulberat pe cei de la Severin cu 5-0 (goluri Nistor, Olteanu, Selegean, Haloș, Răzban), iar după-amiază au fost fără greșeală în fața Reșiței, 2-0 (Nistor 2).
Locul I în grupă a fost al arădenilor, care duminică dimineață, de la 9,00, au jucat contra Jiului Petroșani. Alb-negrii din Valea Jiului, pregătiți de Damian Militaru, s-au impus cu 2-1.
„Odată la 100 de ani se întâmplă așa ceva. Ei au avut două șuturi pe poartă și au marcat două goluri. Am avut jocul în mână și am pierdut ca fraierii, ăsta e cuvântul. Am dominat, am avut ocazii, dar am ratat exasperant. Puțin poate am fost și cu nasul pe sus după victoriile de sâmbătă. Așa învățăm. Îi felicit pe toți copiii, n-am ce să le reproșez”, a povestit antrenorul arădean Leo Pința. Haloș a marcat golul arădenilor, la scorul de 2-0 pentru Jiul.

Recomandările redacției