UTA a făcut figuraţie la Timişoara, cu Ripensia

0
50

UTA a făcut figuraţie, sâmbătă, la Timişoara, în faţa Ripensiei, într-un meci deosebit de slab din etapa a 23-a a Ligii a II-a. În faţa a doar 4-500 de spectatori, dintre care 100 de arădeni, sosiţi pe Bega cu două autocare, roş-albii au fost învinşi cu 1-0, prin golul marcat de Mansour, în minutul 47.
Prima repriză a fost poate cea mai slabă făcută de UTA în ultimii ani pe „Dan Păltinişanu”, fără ocazie şi şut pe poartă, cu un joc greoi, previzibil şi cu nişte jucători care parcă jucau din obligaţie. Fără atitudine, utiştii au scăpat la câteva raiduri ofensive ale timişorenilor, cu Zaluschi şi Mansour în prim-plan, 0-0 la pauză.
Tot Ripensia a ieşit mai montată de la vestiare şi la două minute după reluare a deschis scorul: Toma a centrat nestingherit de pe stânga, în mijlocul careului utist, iar Mansour a preluat și a marcat cu un șut din întoarcere, 1-0. Avantaj ce putea fi dublat peste alte patru minute de acelaşi Toma, dar Bodea a prins în doi timpi. De la mijloc în sus, UTA a arătat rău de tot, iar noile achiziţii au dezamăgit crunt, în frunte cu Neagu şi Ciucur, jucători care aproape că nu s-au văzut pe teren. În ciuda prestaţiei foarte modeste, arădenii puteau pleca cu un punct de la Timişoara, Kanda având două goluri anulate pentru offsaid, ambele judecate la li­mită şi un penalty solicitat de acelaşi jucător, la un contact în careu cu un fundaş advers.
Curios şi de ce Ionuţ Popa a întârziat introducerea celui de-al doilea atacant, în condiţiile în care se vedea clar că Rus nu se putea descurca de unul singur între masivii fundaşi ai lui „Ripi”. Cu 0-1 pe tabelă şi fără să mai aibă ce pierde, UTA ar fi trebuit să îşi asume riscuri mai repede, mai ales că în iarbă erau multe „mâini moarte”.
Chiar şi cu o replică modestă, Ripensia a păstrat scorul de pe tabelă şi cu ajutorul unor trageri de timp demne de judeţ, jocul fiind întrerupt mai bine de zece minute, în partea a doua. După unul din cele mai urâte meciuri ale sezonului, istorica echipă de pe Bega a câştigat duelul fostelor campioane, iar la final utiştii şi-au salutat suporterii masaţi în peluza nord a arenei timişorene. Un salut amar, căci le-au rămas complet datori.
Ionuţ Popa a început partida în formula: Bodea – Costin (68 Stahl), El Hasni, Șeroni, Copaci – Ciucur, Melinte (87 D.Popa, Neagu, Kanda – Miculescu – C.Rus. UTA rămâne pe 8 în Liga a II-a, cu 32 de puncte, în vreme ce Ripensia urcă o poziţie până pe 11, cu 28 de puncte.

Clasament Liga 2
1 Sportul Snagov 23 16 4 3 39-16 52
2 Academica Clinceni 23 17 0 6 44-15 51
3 Chindia Târgovişte 23 15 5 3 45-25 50
4 Petrolul Ploieşti 23 15 4 4 46-20 49
5 FC Universitatea Cluj 22 14 5 3 49-15 47
6 FC Argeş 23 12 5 6 36-21 41
7 CS Mioveni 23 11 5 7 37-23 38
8 UTA Arad 23 9 5 9 35-31 32
9 ACS Energeticianul 23 8 6 9 31-29 30
10 Pandurii Târgu Jiu 23 8 5 10 38-37 29
11 Ripensia Timişoara 23 7 7 9 26-32 28
12 ASU Poli Timişoara 22 7 5 10 18-23 26
13 Luceafărul Oradea 23 6 7 10 25-40 25
14 Metaloglobus Buc. 23 7 4 12 18-44 25
15 Daco-Getica Bucureşti 23 5 9 9 31-35 24
16 Aerostar Bacău 23 6 5 12 35-43 23
17 CS Baloteşti 23 6 4 13 23-44 22
18 SSC Farul Constanţa 23 6 2 15 30-45 20
19 ACS Poli Timişoara 23 3 5 15 19-46 14
20 Dacia Unirea Brăila 23 2 6 15 19-60 12
(foto: uta-arad.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.