La Casa Fotbalului a fost programată tragerea la sorți a optimilor de finală ale Cupei României, sezonul 2019/2020. Dacă ar fi trecut de Dinamo, UTA ar fi făcut parte din urna A și, în cazul în care ar fi împrumutat și norocul „câinilor roșii”, ar fi jucat pe terenul uneia dintre cele trei formații din eșalonul trei prezente în această fază a competiției, Foresta Suceava.
Așadar, șansele pentru un loc în sferturi erau bune, dar spectatorii arădeni nu ar fi avut ocazia să-și revadă favoriții jucând împotriva unei alte formații de primă ligă. Totodată, s-ar fi evitat cheltuielile cu închirierea unei nocturne mobile atâta timp cât partida s-ar fi jucat în Moldova. Pe de altă parte, la ce program încărcat îi așteaptă pe „roș-albi” după amânarea confruntărilor cu Rapid și Chiajna, jocul din competiția KO, disputat la aproape 600 de kilometri distanță, încurca și mai mult. Nu există „ciocniri” de tradiție în optimi și am mai putea remarca faptul că Universitatea Cluj va cheltui destule energii cu FCSB în preajma restanței cu UTA, programată – se pare – pe 5 sau 6 noiembrie.
Dar iată „duelurile” programate între 29 și 31 octombrie:
Sănătatea Cluj – FC Petrolul Ploiești
Foresta Suceava – SC Dinamo 1948
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – AFC Astra
Academica Clinceni – AFC Botoșani
Universitatea Cluj – FCSB
AFC Metalul Buzău – ACSM Poli Iași
FC Voluntari – Universitatea Craiova
CS Mioveni – AFC Hermannstadt
Partidele încep de la ora 14.30, cu excepția jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior pe site-ul FRF.

Recomandările redacției