O singură săptămână a durat aventura lui Bogdan Caucă la echipa fanion a Aradului. Ajungând să-l cunoască, Dan Țapoș nu a garantat pentru goalkeeperul de 21 de ani și, astfel, conducerea „Bătrânei Doamne” a decis să se despartă amiabil de fotbalistul brașovean cu o lună înainte de începerea sezonului. Acesta venise liber de contract după intrarea în faliment a „Steagului”, iar arădenii l-au adus la Arad doar bazându-se pe câteva referințe.
În acest moment, „roș-albii” se bazează doar cu Alex Barna, care a împlinit chiar astăzi 24 de ani și juniorul Sebastian Mara, dar se întorc pe piață pentru un nou portar. Se aude că prima opțiune ar putea fi Mădălin Smaranda, care știe exact ceea ce înseamnă UTA, atâta timp cât a apărat culorile acestei echipe timp de trei sezoane, purtând la un moment dat și banderola de căpitan. Portarul de 32 de ani e sub contract cu ACS Poli, dar nu prea intră în vederile lui Ionuț Popa pentru Liga 1, așa că e posibil să-l vedem din nou în tricoul Campioanei Provinciei. Pe de altă parte, Mihalcea ar dori să lucreze din nou cu Cezar Lungu, doar că acesta e fotbalistul Dunării Călărași și e greu de crezut că poate fi luat de acolo. Bineînțeles, arădenii studiază și alte variante, căci, de această dată, timpul nu le mai permite să dea rateuri.
În altă ordine de idei, până la amicalul de sâmbătă dimineața, cu Șimandul, „Bătrâna Doamnă” ar putea oficializa un nou transfer, dintre cele grele. Vă reamintim că prioritățile lui Mihalcea sunt doi fundași, unul stânga și altul central și un mijlocaș de creație.

Recomandările redacției