Adrian Mihalcea a recunoscut că echipa sa nu a arătat tocmai cum
și-ar fi dorit el în startul noii ediții de campionat. În calcul trebuie luat și factorul adversar, unul de primă mână, o formație ce-și propune să ajungă, la rândul ei în elită, iar antrenorul UTA-ei a fost cât se poate de realist în fața ziariștilor dâmbovițeni, în declarațiile sale lăsate la cald. „Chindia a avut o agresivitate plăcută, pe care o veți vedea și la noi în perioada următoare. Avem 4-5 săptămâni de pregătire, e normal să nu fim în cea mai bună formă. Știam că vom avea un meci greu la Târgoviște, unde am întâlnit una dintre pretendentele la promovare. Trebuie să recunoaștem că am fost dominați fizic de adversarii noștri, dar trebuie să ne felicităm jucătorii pentru cum s-au prezentat azi, ținând cont de capacitatea la care sunt acum. Încă suferă, suferim și noi de pe margine, însă doar suferind une­ori ne putem atinge obiectivul. Avem o săptămână să ne îmbunătățim jocul, cu scopul de a avea continuitate și a câștiga încă un meci. Ne dorim să facem maxim de puncte și să ne pozi­ționăm în fruntea clasamentului. De fapt, vrem să și încercăm să rămânem acolo până la final, iar pentru asta ne propunem să câștigăm fiecare meci. Moto-ul nostru, atitudinea noastră în gândire trebuie să fie aceasta, să nu ne-o schimbăm niciun moment. Nu putem merge cu jumătăți de măsură”, a punctat Mihalcea.
UTA a abordat prima partidă oficială în mandatul lui Adrian Mihalcea în 4-1-4-1, dar la pauza disputei de la Târgoviște, simțind că se poate, antrenorul arădenilor a făcut o mutare ofensivă. L-a scos pe „închizătorul” Asani și l-a introdus pe Curtuiuș, pentru clasicul 4-4-2 în care Campioana Provinciei a jucat atât sub comanda lui Roland Nagy, cât și cea a lui Laurențiu Roșu.
Rezultatul s-a văzut și pe tabelă, căci „roș-albii” au câștigat exact prin reușita noului intrat, în condițiile în care și Roman amenința poarta adversă din interiorul careului. „Dacă în amicale nu am prea jucat decât cu un singur vârf, nu înseamnă că acest lucru rămâne bătut în cuie. E posibil să aleg orice sistem de joc în funcție de cerințe. Astăzi, am dorit să punem sub o mai mare presiune apărarea adversă și ne-a ieșit. Am simțit că se poate, am ales cartea atacului și am obținut un rezultat mare. Chindia rămâne o echipă solidă, ca și anul trecut, de altfel, veți vedea că-și va reveni repede”, a explicat Mihalcea.
În tribunele „Municipalului” din Târgoviște s-au adunat sâmbătă, pe o căldură sufocantă, aproximativ 1500 de oameni. Între ei, au fost și 35-40 de susținători ai „Bătrânei Doamne”, jumătate dintre ei veniți de la Arad în noaptea dinaintea jocului. „Sunt sigur că vom avea suporteri peste tot cu noi. Drumul a fost lung până la Târgo­viște, dar acasă vom avea stadionul plin. Va fi o atmosferă incredibilă, pe care am simțit-o pe propria piele din postura de adversar al UTA-ei. Suntem foar­te iubiți, ne poziționăm lângă FC Argeș, singurele branduri rămase în Liga a II-a. Ținem la suporterii noștri și-i așteptăm în număr cât mai mare alături de noi”, a adăugat antrenorul utist.

Recomandările redacției