UTA are șapte absențe certe pentru următorul meci de campionat: Manea, Melinte, Coulibaly, Stahl, Miculescu, Copaci și Costin și doi fotbaliști incerți, fundașii Ivan (probleme în spatele genunchiului) și El Hasni (contractură musculară). Și, cu excepția lui D. Popa și R. Iuga (și ei din categoria juniorilor Under 22), plus Matei (23 de ani), variantele de înlocuire ale fotbaliștilor absenți vizează jucători din generația 2001, pe care stafful tehnic utist i-a promovat încă din toamna anului trecut.
Cel puțin unul sau doi jucători dintre Ionuț Gavrilă, Denis Hrezdac, Damian Isac și Alex Oroian ar trebui să fie titulari la Petroșani, cu Energeticianul, iar Cristian Păcurar nu vede o problemă din asta. „Nu ne plângem de absențe. Avem lot lărgit și – oricum – ultimele etape le erau dedicate tinerilor, de ce nu am avea încredere în ei? Vrem să îi selectăm cât mai bine, să vedem pe cine ne putem baza și din vară încolo. Într-adevăr, unii au un nivel, alții alt nivel de experiență, în funcție de vârstă, dar trebuie să avem o idee clară despre toți. Hagi schimbă două echipe și nu se vede diferența, noi de ce să nu am putea face asta? Dacă gândim negativ, că lipsește unul sau altul, se creează o stare de spirit nepotrivită. Cei care vor intra pe gazon vineri nu vor avea aceeași încredere în ei și noi trebuie să îi ajutăm din acest punct de vedere. Au muncit atâția ani, au ajuns la echipa de seniori și, în funcție de selecție, de forma pe care o au, au șansa să joace acum. Tinerețea este un lucru fantastic, nu trebuie lăsăm impresia că având mai mulți juniori în echipă suntem victime sigure. Dimpotrivă, ne bazăm pe dorința lor de a demonstra că merită să fie în lotul UTA-ei. Juniori au fost și Man, Copaci sau Petre, iar mai nou Miculescu sau Hrezdac, că să îi numesc pe cei doi care au început să confirme și în Liga
a II-a, nu văd nicio problemă dacă le dăm șansa și altora. Dacă nu îi încercăm nu vom știi niciodată ce am putea pierde și nu mai vrem să facem greșeli”, spune antrenorul secund al „roș-albilor”.
Delegația arădeană pleacă astăzi, la orele amiezii spre Valea Jiului, după un ultim antrenament și masa de prânz. Unii dintre jucători nici nu se vor mai întoarce la Arad, după partida de vineri, de la ora 11, ci vor merge direct la familiile lor pentru Sărbătoarea de Paști. Antrenamentele în vederea pregătirii marelui derby cu ASU Poli, de pe 4 mai, vor fi reluate marți.
Și tot în aceste zile, până la Sărbătoarea Învierii Domnului, conducerea clubului face eforturi să achite o parte din restanțele salariale. Contractul cu Centrul Cultural Municipal pentru cei 770 de mii de euro va fi semnat după 1 Mai, așa că șefii utiști trebuie să identifice alte surse pentru plata jucătorilor, antrenorilor și angajaților clubului.

Recomandările redacției