UVVG ProVolei a obţinut victorie în prima rundă a returului. Trupa pregătită de Marius Mascovits s-a impus la Zalău cu 3-1 (18, 20, -15, 24). Asta chiar dacă au jucat într-o formulă restrânsă: Both, Katona, Flonta, Gligor, Matica şi Tocoian.
„Am avut ceva probleme de lot, unii jucători acuzând probleme de sănătate. Chiar şi aşa a fost o victorie fără mari dificultăţi. Am fost în grafic. O victorie pe care o dedică, aşa cum dedicăm toate succesele, aceloraşi instituţii care ne susţin activitatea: Primărie, Consiliul Județean Arad, Centrul Municipal de Cultură şi Centrul Cultural Judeţean”, a spus preşedintele grupării arădene, Radu Sabău.
În această săptămână, ambele echipe ale UVVG ProVolei au etapă: seniorii acasă cu Braşovul, iar juniorii la Timişoara. Nu în ultimul rând, să spunem că pe 15 decembrie va avea loc Gala Laureaţilor UVVG ProVolei Arad.
Actualitate 16
Călin Bibarț: „Ne apropiem de finalizarea Pieței Catedralei”
citește mai mult »