fronti
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetăţean român care a prezentat la controlul de frontieră un document fals.
Bărbatul, de 30 de ani, din Cluj, s-a prezentat, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, la volanul unui autoturism BMW, înmatriculat în Bulgaria.
“La controlul de frontieră, şoferul a prezentat un certificat de înmatriculare şi un certificat de inspecţie tehnică periodică. Certificatul nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, motiv pentru care şoferul a fost condus la sediul sectorului. În urma verificărilor a rezultat că documentul prezentat la controlul de frontieră este fals”, informa comisar-şef Daniel Iancu, purtător de cuvânt în cadrul serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.
Clujeanul a declarat că la a primit certificateul de inspecţie tehnică de la o persoană, contra sumei de 500 de euro, şi că nu ştia că acesta este fals.
Poliţiştii de frontieră îl cercetează pe bărbat pentru uz de fals.

Recomandările redacției