UZPR Arad va publica două volume dedicate Centenarului și împlinirii unui sfert de veac de la înființarea filialei

0
269

Membrii Filialei „Ioan Slavici” Arad a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și-au dat întâlnire, marți, în sala Astra a Biblitecii Județene „A.D. Xenopol”. În deschiderea reuniunii, președintele Vasile Filip a făcut un scurt bilanț al anului 2018. „Pentru organizația noastră, anul 2018 a fost un an bun. Dacă în primăvară eram doar șapte membri cu «acte în regulă» și ne-am constituit în «grup», ulterior am ajuns la 20 de membri și ne-am înregistrat ca filială a UZPR, iar acum suntem 25”, le-a spus Vasile Filip celor prezenți. În continuare, s-a discutat realizarea unui volum dedicat anului Centenar și a unui sfert de veac de existență a filialei. La propunerea publicistului Emil Șimăndan, volumul va conține profilurile tuturor ziariștilor membri ai filialei și se va intitula „Voci și vocații jurnalistice arădene”. Ulterior, se va edita și un almanah, la care sunt invitați să contribuie toți ziariștii arădeni din UZPR.

La ședință a participat și Doru Sinaci, directorul Bibliotecii Județene, care a vorbit despre editarea unei reviste la care sunt invitați să scrie toți ziariștii.

Nu în ultimul rând, trebuie spus că trei cunoscuți jurnaliști arădeni, Vasile Filip, Emil Șimăndan și Dorel Zăvoianu au primit, din partea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Diploma de Excelență „Vasile Goldiș”. Distincția le-a fost acordată „pentru slujirea, prin activitatea profesională dedicată, celui mai important eveniment omagial al istoriei noastre – «Centenarul Marii Uniri»”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.