juniuta Voit sau nu, prin indecizia sa, Federația Română de Fotbal prelungește criza la FC UTA SA. Neprogramată în ultimele trei etape de campionat, gruparea arădeană de Liga a II-a ar trebui să ia drumul Ligii a VI-a. Sau cel puțin așa spune regulamentul, un regulament ce nu de puține ori a fost interpretat după bunul plac de cei de la Casa Fotbalului. Așa că, în lipsa unei certitudini despre viitorul „alb-roșiilor”, absolut toată lumea, angajați, antrenori și copii și juniori habar nu au ce au de făcut de luna viitoare.
De miercuri, absolut toate grupele sectorului juvenil vor intra în vacanță, fiind chemate din nou la treabă exact pe 15 iulie. Printre ele sunt și formații care vor merge împreună în vacanță, cum e cazul grupei 2001 ce pleacă la Marea Neagră pe finalul acestei luni cu Sandu Gaica în frunte. Dar, fostul fundaș e preocupat și de cum se vor prezenta elevii săi de 17-18 ani la anul, când ar putea evolua în campionatul de juniori republicani A pentru Șoimii Pâncota.
Rămâne de văzut, însă, cine va lua decizii în numele clubului, având în vedere că Adrian Marțian nu are dreptul legal și mai ales moral să o facă, iar Giovanni Catanzariti susține că s-a retras definitiv din viața divizionarei secunde.

Recomandările redacției