Nu mai puțin de patru accidente au avut loc, aproape simultan, miercuri seara în Arad. Un tânăr de 23 de ani a fost rănit grav, acesta fiind spulberat de un autoturism în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni, la coborârea de pe podul din Micălaca.  „La ora 18:26, un bărbat de 65 de ani din Arad conducea un autoturism pe Bulevardul Nicolae Titulescu, dinspre strada Eugen Popa înspre Calea Iuliu Maniu, ajungând la o trecere pentru pietoni, a surprins și accidentat grav un tânăr de 23 de ani, care în calitate de pieton se afla în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ”, a declarat inspector principal de poliție Lorena Radu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Un alt accident a avut loc între un autoturism Renault, care circula în regim de taxi – Taxi Alfa – și  un Opel, la intersecția străzilor I.C. Brătianu și Splaiul General Praporgescu. În urma impactului au fost accidentate ușor două persoane. Șoferul taxiului nu a oprit la „Stop”, pătrunzând în intersecție și intrând în coliziune cu un autoturism Opel, condus de un bărbat de 38 de ani.  „În jurul orei 18:00, un bărbat de 67 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada I.C. Brătianu, ajungând în intersecție cu Splaiul General Praporgescu, nu a respectat semnificația indicatorului «Oprire», pătrunzând în intersecție și intrând în colizi­une cu un autoturism condus de către un bărbat de 38 de ani din Arad. În urma impactului a fost accidentată ușor o femeie de 34 de ani, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 67 de ani, și conducătorul auto de 34 de ani”, precizează Lorena Radu. În ambele cazuri continuă cercetările, fiind întocmite dosare de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.
De menționat că un alt autoturism al „Taxi Alfa” a fost implicat într-un eveniment rutier în cartierul Gai. Se pare că șoferul a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și a lovit semaforul pietonal, în zona Bisericii Ortodoxe din Gai. Semaforul a fost culcat la pământ iar șoferul a părăsit locul accidentului… pe jos.
Tot în jurul orei 18.00, o tamponare a avut loc pe Calea Iuliu Maniu, din cauza nerespectării distanței de siguranță față de autoturismul aflat în față. Autoturismul care a intrat în mașina ce se deplasa în față a fost bine șifonat, însă din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Eve­nimentul rutier a avut loc în apropierea Liceului Național de Informatică, pe sensul de mers înspre Podgoria.

 

Recomandările redacției