Valentin Velcea l-a luat la țintă pe arbitrul George Găman după analiza meciului cu UTA

0
96

utapoliAntrenorul principal al lui ACS Poli Timișoara a revenit la confruntarea pierdută la Arad. Valentin Velcea a admis prestația slabă a elevilor săi, dar i-a adus acuze arbitrului George Găman, dezvăluind că timișorenii au cerut să nu mai fie „fluierați” de olteanul care a condus meciul de vinerea trecută. Tehnicianul l-a inclus în ecuație și pe asistentul orădean Ciprian Danșa.
Ce a avut de reproșat antrenorul polist? Golul marcat de timișoreni l-a considerat valabil pentru că „similar s-a dat gol împotriva lui Poli la Bistriţa în sezonul trecut”, neacordarea unui al doilea avertisment lui Radu Mărginean și un cot pe care Silvășan i l-ar fi tras lui Șeroni.
„Marele arbitru Găman are o problemă privată că nu l-am luat pe fratele lui la Poli acum doi ani şi jumătate. De câte ori mă prinde, de atâtea ori mă arde. M-a ars şi acasă în tur, că tot el ne-a arbitrat. Nu e întâmplătoare delegarea lui. Unii oameni nu pot diferenţia problemele. Pe noi înaintea jocului nici nu ne-a interesat cine ne arbitrează. Putem să-l recuzăm şi o vom face! Danşa e un alt personaj, cu alte peripeţii, de când eram în Liga I. Nu caut slăbiciunile jocului în arbitraj dar e inadmisibil pentru că noi nu facem scandal, să fim trataţi astfel”, a declarat Velcea pentru banatsport.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.