EuroUn echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a depistat, ieri, în zona unei autogări din Arad, o persoană care schimba valută unor persoane.

„Colegii mei au procedat la stabilirea identităţii, stabilindu-se că este vorba de un bărbat în vârstă de 57 de ani, din municipiu, care aborda călători aflaţi în curse de transport internaţional de persoane şi schimba valută fără a avea drept. Asupra persoanei a fost găsită suma de 135 de euro, aceasta fiind confiscată”, ne declara mr. Emilia Fînaţă, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.

Jandarmii i-au aplicat bărbatului o amendă de 3000 de lei.

Recomandările redacției