Vânarea mistreților pe fondul pestei porcine, subiect de interes maxim pentru ministrul Ioan Deneş

0
297

În județul nostru, oficial, nici un mistreț nu a fost infectat cu pestă porcină africană, cum de asemenea, niciun focar de infecție la porci nu a fost depistat. Situațiile întocmite de autorități arată și că, numărul real al mistreților este mai mare decât efectivul optim. La nivel national, peste 27.000 de mistreți vor fi vânați, pentru ca pesta porcină să poată fi eradicată.

Detaliile acestor situații, precum și măsurile luate la nivel central pentru prevenirea pestei au fost prezentate în cadrul conferinței mediate de Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş. La conferință a luat parte și directorul executiv al Directiei Sanitar -Veterinare din Arad (DSV), Viorel Agud, precum și deputatul, Florin Tripa.

Oficial, nici un mistreț infectat la Arad

Oficialul a prezentat condițiile în care se face recoltarea de mistreți. „Nu există raportat niciun caz de gripă porcină raportat. Nu sunt vânător și iubesc animalele, dar în momentul în care, trebuie să iau decizii și să aleg între animale și siguranța și securitatea oamenilor, voi alege oamenii. Avem datoria, ca autorități publice să fim transparenți, să informăm cetățenii, publicul. Trebuie să facem tot ce putem pentru limitarea diminuarea și în final, eradicarea pestei porcine africane. În afara zonelor afectate, despre care știm există palierul zonei neinfectate, cum este Aradul, în cele 74 de fonduri de vânătoare, în care, din câte știm nu sunt cazuri de pestă africană la mistreț. Pentru atunci când se depistează un caz de gripă porcină la mistreți, pe o rază de 13 kilometri în jurul acelui caz, am propus și s-a decis să aplicăm măsuri specifiece. În primul râând, în termen de 30 de zile, toți mistreții de pe această rază, trebuie recoltați și luate probe, pentru a fi duse la laborator și toți mistreții din această zonă, trebuie incinerate. Trebuie făcută o groapă comună, doar în zona infestată.De asemenea, măsura se aplică și pentru prădători aprobați pentru a fi vânați”, a explicat ministrul Ioan Deneş.

Reglementări

Ministrul Apelor şi Pădurilor a explicat cum au fost elaborate măsurile ce vizează specia mistreților. „Măsurile țin cont de apariția unui eventual focar de pestă porcină africană, la mistreți. Am convenit, ca la mistreț, pe lânăgă cota de recoltă aprobată în 15 mai 2018, conform normativelor, să se mai suplimenteze o cotă de intervenție suplimentară care să nu coboare sub efectivul optim. Am mai adăugat o centură de siguranță de câteva sute de mistreți, în fiecare an, pentru astfel de situații cum este cea a pestei. Prin această cotă suplimentară am adus efectivul de mistreți, la acel efectiv optim”, a spus oficialul.

În Arad, efectivul optim este de 2.027 de mistreți, pe cele 74 de fonduri de vânătoare. Cota suplimentară, prin ordin de ministru, aplicată de luni este de 1.585, pe lângă cotele aprobate lunar. Potrivit DSV, în județul Arad, au fost verificați prin acele probe, 923 de mistreți vânați și niciunul nu a fost identificat cu pestă porcină. În zona de fâșie de graniță, legea actuală spune că nu este aprobată vânătoarea la nicio specie din anexa 1. „Se pot vâna și aceste specii, dar atunci când se organizează vânătoarea, specialiștii trebuie însoțiți de reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne”, a precizat ministrul.

Numărul de mistreți existenți în județ este însă mai mare. Mai precis, în județul Arad, efectivul este de aproximativ 6.600 de mistreți. Practic, în județul nostru trebuie să se ajungă la efectivul optim. La acest număr s-a ajuns pentru că, de ani de zile, au fost adăugate exemplare în plus, ca o centură de siguranță.

Dezaprobă ideea uciderii tuturor mistreților

Oficialul a precizat că nu poate fi exclusă posibilitatea unor infestări cu pestă, pe care, cetățenii să nu le raporteze. „Din anumite motive, oamenii nu raportează un mistreț mort pe un fond de vânătoare și suntem conștienți de această situație. Zonele afectate sunt condamnate, pentru că nu există niciun vacin, nicio soluție”.

Ministrul Ioan Deneş a venit și cu o replică vizavi de declarațiie directorului Combinatului Agroindustrial Curtici, Dimitrie Muscă, care a propus împuşcarea mistreţilor, deoarece răspândesc pesta porcină. „Noi respectăm ceea ce spun specialiștii și mă refer la măsuri care să nu ducă la dispariția mistreților. Fac precizarea că, inclusiv în zonele în care pot fi recoltați toți mistreții pe cei 13 kilometri, după ce se va închide focarul de pestă, acele zone se vor repopula cu mistreți. Nu este benefic să avem un număr peste efectivul optim, dar nici nu este benefic să nu ai aceste efectiv optim. S-ar crea un dezechilibru între specii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.