Începând de marți, 20 octombrie, timp de o săptămână, persoanele aflate în centrele de zi pentru vârstnici, tinerii din cadrul căminului social și cei din centrul multifuncțional vor avea prilejul să vadă exponatele aflate în Muzeul Județean din Arad.

Muzeul le va oferi intrarea gratuită și un ghid însoțitor pe toată durata vizitei. Acțiunea se derulează la inițiativa Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară din Arad, instituție subordonată Primăriei Municipiului Arad, în colaborare cu Muzeul Județean Arad, aflat sub tutela Consiliului Județean Arad.

„Mă bucur că această colaborare între o instituție a Primăriei Aradului și una a Consiliului Județean se derulează prin această acțiune. Sunt de părere că este una venită în sprijinul comunității locale. Vorbim de beneficiari ai directiei,noastre, persoane vârstnice sau din rândul celor tineri care poate nu au avut ocazia să viziteze acest obiectiv turistic, încărcat de istorie al Aradului.

 Pe viitor sper să reușim, tot așa, printr-o colaborare cu alte instituții aflate în subordinea Consiliului Județean, să oferim un zâmbet pe fața celor instituționalizați în unitatea noastră”, a declarat Oana Pârvulescu, director general DDAC Arad.

 

P.B.

 

Recomandările redacției