Vasile Goldiş, una dintre cele mai importante personalități ale Aradului la începutul secolului al XX-lea

0
239

În Anul Centenarului Marii Uniri ne vom opri cu reverență în fața persoanei și activității lui Vasile Goldiş, una dintre cele mai importante personalități ale Aradului la începutul secolului al XX-lea. Aradul devenise treptat un loc emblematic, unde aspirațiile fiecăruia se confrunta cu exigențele, așteptările și visele tuturor românilor, unde grupurile particulare conștientiza că dorințele lor trebuie armonizate cu acelea ale colectivității. În acest oraș se „plămădise” binele comun al tuturor românilor, aici s-a lucrat pentru binele comun al unității românilor. De fapt, această armonizare a dorințelor proprii cu acelea ale comunității face binele comun. În această oraș, alături de mari Ierarhi, profesori, preoți și gânditori, gânditorul Vasile Goldiș a arătat fața autentică a atitudinii politice și motivația sa de a exista: o slujire inestimabilă adusă binelui întregii colectivități. Dar, creștinul Vasile Goldiș a fost și un ucenic al lui Iisus Hristos, ceea ce înseamnă, așadar, că nu s-a lăsat fascinat de logica lumească a puterii, ci a slujit în lume lumina adevărului și a iubirii lui Dumnezeu.

Vasile s-a născut în satul Mocirla, (astăzi localitatea îi poartă numele) la 12 noiembrie 1862, în casa bunicului său Teodor Goldiş, unde a învățat că rugăciunea bătrânilor și a bunicilor este un dar pentru Biserică, este o bogăție!. Chiar Hölderlin spune că „bătrânețea este liniștită și religioasă” – „Es ist ruhig, das Alter, und fromm”. În registrul de naşteri al localităţii Mocirla pe lângă data naşterii omului și gânditorului politic sunt trecute şi numele părinţilor: Isaia Goldiş şi Floarea Goldiş. Vasile Goldiş a provenit dintr-o familie numeroasă, alături de el mai erau 6 fraţi (Gheorghe Şora, Vasile Goldiş-o viaţă de om aşa cum a fost, Timişoara, Editura Helicon, 1993, p. 19). Familia, și apoi școala, deține un rol primordial în orientarea spirituală, educativă și socială a propriilor fii. Familia sădește valorile esențiale, iar școala ca instituție cultivă ceea ce s-a sădit în familie.

La 15 septembrie 1869 este înscris şi începe şcoala în comuna Cermei, comună în care tatăl său era preotul comunității. Nu numai tatăl lui Vasile era preot, preoţi erau ambii bunici (atât cel matern, dar şi cel patern) ai viitorului gânditor al drepturilor românilor. Teodor Goldiş, bunicul patern a lui Goldiş, era preot în satul Mocirla, iar bunicul matern, Ioan Cornea, era preot în Răpsig. Contextul eclezial și preoțesc al unei familii cheamă să ne îndreptăm privirea spre viitor, sau mai bine zis în profunzime, spre ținta ultimă a istoriei, care va fi împărăția definitivă și veșnică a lui Hristos. În acest context familial preoțesc Vasile a văzut preoția înaintașilor lui drept iubire care slujește. Bunicii și bunicele formează „corala” permanentă dintr-un mare sanctuar spiritual, unde rugăciunea de implorare și cântarea de laudă susțin comunitatea care lucrează și se ostenește în câmpul vieții.

Imaginea emoționantă a primului an de studiu şi al primului învăţător, Nicolae Albu, îl vor urmări multă vreme în viaţă, tocmai de aceea Vasile Goldiş le va rememora în discursurile sale: ,,Cea dintâi lecţiune am primit-o în casa acoperită cu paie. O cameră la stradă, o mică bucătărie la mijloc, de aici intrai în camera spre grădină era şcoala confesională ortodoxă română. În curte un şopron, în grădină, o capră, hrana învăţătorului. El avea 40 de zloţi plata pe an, asta am aflat-o mai târziu. Dar ce bine era în acea şcoală. Eram vreo douăzeci de ştrengari, atunci nu se ştia încă de obligativitate. Învăţam carte românească şi moş Nicolae Albu, cu faţa roşcovană, cu ochii mărunţi şi părul cărunt, bunul Dumnezeu să-l ierte, ne învăţa az-buche, apoi cetitul cu litere latine, socoata-lucru mare-, răspunsurile liturgice şi aşa toate cele de învăţat, dar el umbla vara fără ciorapi, postea toate posturile şi numai capra îi îndulcea viaţa. Acolo a luat fiinţă sufetul meu, care a rămas acelaşi de atunci până astăzi. În braţele mamei, în scâncetul leagănului, în fumul pătruns de mirosul tămâiei, în primele învăţături ale dascălului se plămădeşte sufletul fiecăruia dintre noi” (Gheorghe Şora, 1993, p. 21). Această descriere plină de entuziasm ne arată un lucru important: bunicii au înțelepciunea vieții. Cum să transmitem copiilor noștri frumusețea credinței? Care sunt persoanele, situațiile, lucrurile care ne-au ajutat să creștem în credință, în transmiterea credinței. „Cine m-a ajutat să cred?”. Tata, mama, bunicii, un învățător, o mătușă, parohul, un vecin, cine știe… Toți purtăm în amintire, dar în special în inimă pe cineva care ne-a ajutat să credem.

Clasa a doua Vasile Goldiş o urmează tot în Cermei, dar la şcoala romano-catolică unde învaţă limba maghiară. La îndemnul învăţătorului Nicolae Albu se transferă în clasa a-III-a la şcoala germană din Panatul-Nou (astăzi satul Horea de lângă Arad). Aici învaţă limba germană. Clasa a IV-a o urmează la Arad, unde va urma cursurile Liceului maghiar şi unde unchiul său Ioan Goldiş deţinea catedra de limba română. Vasile Goldiş termină în anul 1881 cele opt clase de liceu ca şef de promoţie, iar la bacalaureat obţine distincţia ,,eximio-modo”.

 Din anul 1881, Goldiş va urma cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta. Anul universitar următor îşi va continua studiile la Viena tot la Facultatea de Litere şi Filosofie, pentru ca în anul 1884 să se întoarcă la Budapesta, pe care le va finaliza în anul 1886. Educația lui Vasile Goldiș a fost o educație întemeiată pe gândire-simțire-faptă, adică o educație cu intelectul, cu inima și cu mâinile, cele trei limbaje. Este și pentru noi un imperativ în a promova astăzi armonia celor trei limbaje, până acolo încât tinerii, băieții, fetele să poată gândi ceea ce simt și fac, să simtă ceea ce gândesc și fac și să facă ceea ce gândesc și simt.

După ce îşi termină studiile universitare, din toamna anului 1886 îşi începe cariera didactică la Preparandia din Caransebeş. Aici va activa o perioadă de trei ani, până în anul 1889. La Caransebeş va preda literatura română, istoria, limba maghiară, noţiuni de teorie literară (în continuare A.N.-S.J.Arad, fond Colecţia de manuscrise, dos. 168/1888, f. 27). La Caransebeş se implică în viaţa culturală a comunităţii publicând în ,,Foaia Diacezană”, la numai 26 de ani, un studiu privind învăţământul din Ungaria, intitulat: ,,Raportul făcut de ministrul Cultelor şi Instrucţiunii din Budapesta despre starea învăţământului din Ungaria în 1885-1887”  (Gheorghe Şora, 1993, p.28). Goldiş constată cu amărăciune că oficialităţile vremii manifestă pasivitate şi lipsă de interes faţă de învăţământul românesc.  Tânărul autorul vorbeşte de importanţa pe care o are învăţământul în viaţa unui popor, ca lumina ştiinţei să ajungă la masele largi ale populaţiei, conștient că școala deține un rol esențial în formarea viitoarelor generații. Formarea educativă în favoarea noilor generații, are ca scop formarea de personalități tinere bogate în interioritate, dotate cu putere morală și deschise valorilor dreptății, solidarității și binelui, capabile să se folosească bine de propria libertate. Pe lângă articolele pe care le publică în gazetele locale, Goldiş organizează alături de alţi profesori un ciclu de serate literare și de tradiții.

Deoarece îşi dorea o promovare și o mult mai dinamică implicare, în anul 1889, Vasile Goldiş participă la un concurs pentru ocuparea la Braşov, la Liceul ortodox, a unui post de profesor de istorie, latină şi română. În urma concursului obţine numirea ca profesor definitiv şi se mută de la Caransebeş la Braşov, unde va rămâne 12 ani, până în anul 1901. Vedem din aceste etape intelectuale și culturale că personalitatea lui Vasile Goldiș a fost pregătită de o viață întreagă de muncă ce însemna dăruire lui Dumnezeu și aproapelui.  Printre elevii săi de aici se vor număra tineri care vor deveni personalitǎţi culturale şi politice în România întregitǎ: poetul şi omul politic Octavian Goga, istoricul Ioan Lupaş, Sextil Puşcariu, Iosif Popovici şi Ion  I. Lapedatu (A.N.-S.J.Arad, fond Colecţia de manuscrise, dos. 169/1890, f.132).

La Liceul din Braşov, ctitorie a mitropolitului sfânt Andrei Şaguna, Goldiş va preda literatură română, latină, istorie universală, maghiară, constituţie şi geografie. Pe lângă eforturile depuse la catedră,Vasile Goldiş este preocupat de îmbunătăţirea bazei materiale a şcolii unde este dascăl. Astfel,  reuşeşte să procure numeroase hărţi de istorie şi de geografie, atât de necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii didactice. În perioada în care este profesor la Braşov reuşeşte să publice traducera lucrării ,,Istoria Ungariei pentru clasele secundare inferioare”, autorul fiind Ludovic Mangold. La textul original, Goldiş adaugă capitole referitoare la români şi istoria românilor, material istoric care nu se regăsea în textul original a lui Mangold. Fiecare dintre noi are o istorie asupra sa, fiecare dintre noi are o istorie asupra sa: atâtea cruci, atâtea dureri, dar are și o inimă deschisă care vrea fraternitatea. Profesorul Goldiș era preocupat ca elevii să păstreze amintirea istoriei și a înaintașilor, iar ca didact cultiva speranța în mijlocul românilor. Această istorie, formată din mari martori ai credinței și din momente de încercare, din ierni grele și din primăveri înfloritoare, aparține tuturora.

Între 1892-1897, profesorul Vasile Goldiş publică o lucrare în trei volume, intitulate : ,,Istorie universală pentru şcolile secundare”. La realizarea acesteia, tânărul profesor foloseşte ca bibliografie cele mai recente lucrări de specialitate apărute în Europa la acea vreme. În anul 1894 tipăreşte lucrarea „Elemente din constituţia patriei sau drepturile şi datorinţele cetăţeneşti, manual pentru şcolile poporale”, iar în  1896 îl regăsim ca autor al unei Sintaxe a limbii latine pentru clasele a III-a şi a IV-a gimnazială. Observăm, aşadar, că Vasile Goldiş are cunoştinţe vaste în mai multe domenii şi doreşte ca acestea să fie împărtăşite nu numai propriilor elevi, ci, mai ales, să fie cunoscute şi de alţi şcolari din Transilvania. Deschiderea sa spre universalitate a reprezentat un cadru unde s-a plămădit crezul dăruirii vieții cu disponibilitate, iar studiile sale au fost instrumente de slujire pentru Biserică și neam, ce îmbogățesc și bogata tradiție culturală a iubitei noastre țări. Având în vedere situaţia Transilvaniei, aflată în cadrul imperiului austro-ungar care manifesta reticență faţă de învăţământul românesc, cărţile profesorului Goldiş nu fac altceva decât să aducă lumină într-o societate în care cultura pătrundea greu. Goldiş a fost un bun cunoscător al poeziei eminesciene, în anul 1889, anul morţii poetului naţional, acesta publică un studiu în ,,Tribuna” sibiană referitor la ,,Pesimismul în poeziile lui Mihai Eminescu” (,,Tribuna”(Sibiu), an VI, 1889, nr. 275, 9/21 noiembrie, p.1025).

Pe lângă activitatea culturală, Vasile Goldiş este un participant activ la viaţa social-politică a Braşovului, manifestându-se împotriva nedreptăţilor regimului vremii. Momentul politic al Memorandumului va avea un rol important în afirmarea şi orientarea sa în plan politic.

Profesorul Eduard Găvănescu considera că anul Memorandumului în concepţia lui Vasile Goldiş va însemna ,,începutul unor mari schimbări şi frământări din viaţa politică ardeleană…….acum se afirmă tot mai mult un curent sănătos politic care trezeşte forţele latente ale românilor” (,,Piatră de hotar”(Arad) an III, 1936, nr. 5-6, 17 mai). Goldiş îndeamnă populaţia din Braşov şi din localităţile din împrejurimi să ia parte la proces, (s-a format o delegaţie impresionantă de 200 de persoane care a participat la proces), iar preoţii care au rămas acasă erau sfătuiţi să le vorbească oamenilor despre importanţa evenimentului. Goldiș îndemna la atitudine, dar nu ideile sau conceptele l-au mișcat… au fost fețele, persoanele, viața și drepturile care i-au determinat atitudinea. În anul 1898, Goldiş îndemna satele de lângă Braşov pentru implicarea alegerii unui deputat român (,,Tribuna”(Sibiu), an XV, 1898, nr. 246, 11/23 noiembrie, p. 986).

Începând cu 1 septembrie 1901, după 15 ani de muncă ca profesor (3 ani la Caransebeş şi 12 ani la Braşov), Goldiş se ,,pensionează” la cerere. Motivul retragerii sale era de fapt dorinţa  de a se muta la Arad, oraş care devenea centrul perseverenței românilor pentru drepturile naţionale. Boala invocată de Goldiş în momentul retragerii sale din învă­ţământ nu a fost decât un pretext adus în faţa autorităţilor maghiare (Octavian Lupaş, ,,Din activitatea culturală desfăşurată la Arad de Vasile Goldiş”, în Ziridava , Arad, nr. III-IV, 1974, p. 138).

Viața lui Vasile Goldiș ne învață că activitatea culturală, socială, politică, guvernarea, înainte de toate, sunt o exercitare a virtuții. Întărit de această angajare exigentă morală, omul politic și-a pus acțiunea sa publică în slujba persoanei, mai ales când era vorba de drepturile firești; a condus dezbaterile sociale cu un deosebit simț pentru dreptate; el a protejat școala românească și a apărat-o printr-o angajare neobosită; a promovat o educație integrală a elevilor. Nu este permis ca omul să se despartă de Dumnezeu, iar politica să fie separată de morală: aceasta a fost lumina care i-a luminat conștiința. Prezenta criză globală demonstrează că morala nu este ceva exterior economiei, ci este o parte integrală și de neșters a gândirii și a acțiunii economice. Vasile Goldiș a avut o predispoziție frumoasă și genuină de a întâlni, a cunoaște, a dialoga, a aprecia și a se relaționa cu ceilalți în mod respectuos și sincer, virtuți care au făcut posibilă slujirea și mărturia sa cu adevărat bucuroase și credibile.

 

Arhim. Teofan Mada

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.