Un postac tendenţios ca toţi postacii care se respectă, a postat săptămâna trecută o postare pe internet cu nişte imagini în care un vatman dă jos din tramvai prin gesturi hotărâte, ferme un tânăr, gesturi însoţite de cuvântări ireverenţioase venite dinspre ambele părţi. Postacul şi-a însoţit imaginile cu un comentariu în care spunea că uite, imaginile dovedesc fără putinţă de tăgadă cât sunt de violenţi vatmanii şi cum agresează ei tineri nevinovaţi.

Săptămâna ce tocmai se duse a consemnat în plin centrul Aradului un accident de circulaţie teribil, în care a fost implicată o fetiţă de 12 ani şi un tramvai. Fetiţa a fost prinsă sub tramvai şi târâtă zece metri, suferind câteva fracturi, starea ei dovedindu-se ulterior a fi stabilă. A fost transportată urgent de o ambulanţă la spital. În urma ei, vătmăniţa făcea declaraţii presei, fiind în stare de şoc…

Ar fi mai  multe asemenea evenimente în care sunt implicaţi vatmani şi tramvaiele lor, dar mă opresc aici, încercând să spun câteva cuvinte pentru fiecare din cazurile de mai sus.

Da, e posibil ca acel vatman să facă p-a nebunul şi să-l dea jos pe tânăr fără nici un motiv plauzibil, doar că aşa vrea muşchii dumnealui. Sau, poate vatmanul nu face p-a nebunul, ci e chiar nebun. Dar acest lucru este greu de crezut, vatmanii fac controale medicale periodice. Eu cred, însă, că vatmanul a fost îndreptăţit să-l dea jos pe tânăr, spun asta fără să cunosc amănunte, dar având experienţa la purtător. Căci în fiecare seară, târziu, după ce-mi termin treaba de la ziar mă întorc acasă cu tramvaiul şi văd multe. Şi nu-i seară lăsată de Dumnezeu în care unii tineri să nu-şi dea în petic, să nu facă scandal în tramvai, să nu vocifereze sau să nu înjure obscen, deranjând călătorii. Sau să-şi pună picioarele murdare pe scaunul din faţă, de şmecheri ce sunt. Aş fi nebun să spun că toţi tinerii sunt la fel, să spun că vai, tânăra generaţie… Nu, nici vorbă de aşa ceva, avem tineri minunaţi, dar unii o comit şi gata. Se întâmplă la fel şi cu unii adulţi beţi puşi pe scandal sau boschetari, vagabonzi, copii ai străzii. Atunci, nemaiputând suporta măgăriile rostite de acei trepăduşi imberbi şi scandalagii, unii vatmani responsabili de securitatea şi liniştea călătorilor lui, vin la impricinaţi şi-i dau jos la prima staţie, spre satisfacţia călătorilor normali. Atari măgării bănuiesc că a comis şi tânărul pe care-l apără postacul nostru pe internet şi pe care vatmanul l-a dat jos din tramvai.

E foarte uşor să acuzi un vatman că putea fi mai atent, că deşi fetiţa de 12 ani  butona la telefon, trecând netulburată pe roşu, reacţia vătmăniţei putea fi mai promptă…  Putea! Dar hai să ne analizăm şi pe noi. Noi, ca pietoni putem să mergem pe oriunde vrem, ne putem urca pe un stâlp, putem respecta zebra, putem merge prin parcuri, pe alei etc. Şoferii pot, de asemenea, conduce la stânga, la dreapta, pot trece peste şanţuri, prin parcuri, pot conduce printre petunii şi pietoni. Tramvaiele, vatmanii nu pot merge pe unde vor, ei nu pot face la stânga, nu pot face la dreapta, nu pot merge decât pe cele două şine. Vatmanii pot doar încetini sau pot  opri. Corect? Atunci, nu e mai simplu să respectăm până la veneraţie cele două şine de tramvai, ştiind că acel vehicul nu poate trece decât pe ele? Aud?

Să ne înţelegem! Nu spun că unii vatmani nu sunt imbecili, răi, slab pregătiţi, neatenţi, tembeli. Nuuu! Dar, de aici până la a da vina volens nolens doar pe vatmani este un nonsens.

La urma acestei AGORA am să vă istorisesc o mică întâmplare absolut inedită, cel puţin pentru mine, întâmplare la care am fost în mod direct implicat.

Sâmbăta ce tocmai trecuse, am făcut o călătorie cu tramvaiul trei, de la Staţia Teatru, până la Staţia Gara Aradul Nou. Călătoria cu tramvaiul s-a derulat în condiţii absolut normale, fără evenimente. Apropiindu-ne de ultima staţie din Aradul Nou, vatmanul s-a adresat la un moment dat călătorilor, prin staţie: Vă mulţumim pentru că ne-aţi ales şi vă doresc o după-amiază plăcută!

Nu-mi venea să cred!

La capăt, tramvaiul cu care am mers a staţionat câteva minute, pentru a aştepta ora de plecare din staţia de capăt. Suficient să-mi termin treaba şi să urc în acelaşi tramvai trei, spre Centru. La plecarea din Staţia Gara Aradul Nou, s-a auzit din nou în staţie vocea aceluiaşi vatman: Bună ziua! Vă doresc o călătorie plăcută! Mărturisesc că mi-a făcut mare plăcere gestul acelui vatman.

Stimate CTP, vă felicit pentru că aveţi un angajat ca acest vatman. Aveţi grijă de asemenea oameni, sunt destul de rari. Vi-l propun public să-i daţi o primă de merit sau să-l daţi ca exemplu pe unitate, poate fi exemplu de urmat. Nu ştiu cum îl cheamă, dar conduce pe Linia 3 vagonul Imperio cu numărul AR-1067.

Auguri!

 

  • dorina spune:

    PE VATMAN IL CHEAMA GABY(singurul cu acest nume).Directoarea si chiar patronul fabricii de tramvaie-imperio nu l-au felicitat despre prima nici atat.Nu e nici titular,doar schimbas pe imperii.Probabil altii au pile-relatii,dansul nu.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției