Vedeta zilei: Actor din „Tânăr şi neliniştit”, care a ameninţat că se sinucide, descoperit mort

0
102

Actorul american Kristoff St. John, celebru pentru rolul din serialul de succes „Tânăr şi neliniştit/ Young and Restless”, a fost descoperit mort, duminică, în locuinţa sa din San Fernando Valley, potrivit tmz.com și preluat de Mediafax.
Surse din poliţie au declarat pentru tmz.com că actorul, care avea 52 de ani, că decesul actorului ar fi fost provocat de consumul de alcool.
Kristoff a interpretat rolul lui Neil Winters în serialul „Tânăr şi neliniştit/ Young and Restless” din 1991, iar pentru interpretarea sa a fost nominalizat de nouă ori la premiile Daytime Emmy. De asemenea, a câştigat zece National Association for the Advancement of Colored People (NAACP) Image Awards.
Kristoff St. John a avut o poveste de viaţă tragică şi o tentativă de suicid.
El şi fosta sa soţie, pugilista Mia St. John, şi-au pierdut fiul, pe Julian, în 2014. Tânărul s-a sinucis la 25 de ani, în timp ce se afla internat într-un spital de psihiatrie, iar actorul a dat în judecată institu­ţia pentru neglijenţă.
În 2017, în jurul datei care co­me­­mora sinuci­-­de­rea fiului său, Kristoff a ame­nin­ţat că se va împuşca. Poliţiştii l-au pla­sat sub evaluare psihiatrică timp de 72 de ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.