Cântăreaţa americană Ariana Grande a dat în judecată compania Forever 21, pe care o acuză că i-a folosit imaginea în mod neautorizat, pentru a-şi promova produsele, şi căreia îi cere despăgubiri de 10 milioane de dolari, potrivit Mediafax.
Într-o plângere depusă, luni, la Curtea Federală din Los Angeles, Ariana Grande a acuzat companiile Forever 21 şi Riley Rose de publicarea a cel puţin 30 de imagini şi videoclipuri neautorizate şi de însuşirea numelui, imaginii şi a muzicii ei, cu scopul de a-i face pe consumatori să creadă că au dreptul să facă acest lucru.
Potrivit artistei, acţiunile evocate în plângere au urmat după încetarea unor negocieri, în luna februa­rie, privind conce­perea unei campanii de marketing, Fore­ver 21 neplătind suma cerută de Grande.
Aceasta a mai spus că Forever 21 a înşelat consumatorii angajând un model care „îi seamănă în mod izbitor” şi folo­sind co­loa­na sonoră şi versuri dintr-o piesă lansată de ea recent, „7 Rings”, pentru a vinde produ­se.

Recomandările redacției