În locul Anamariei Prodan, la cârma emisiunii „Gospodar fără pereche” a fost pusă Geanina Ilieș. Absentă de la TV din vara anului 2016, când a plecat de la „Observatorul” Antenei 1, prezentatoarea i-a convins pe producători că este potrivită ca gazdă pentru reality-show în timpul unei alte producții PRO TV, „Ferma – un nou început”, la care a participat pe post de concurentă.
„Sunt extrem de bucuroasă să fiu parte din acest proiect! Preiau ștafeta de la Anamaria, care a fost absolut minunată la cârma emisiunii, și îmi do­resc să ducem mai departe emisiunea. Sunt foarte entuziasmată și de-abia aștept să începem filmările”, declara Geanina, potrivit comunicatului dat de PRO TV.
Conform unor prieteni din anturajul brunetei, Geanina va încasa 25.000 de euro pentru prezentarea unui sezon, cu 5.000 de euro mai puțin decât lua Anamaria. Însă aceleași surse ne-au dezvăluit că nu numai banii au motivat-o să accepte proiectul, ci și faptul că de ce-va vreme își dorea enorm să revină pe micul ecran cu un proiect propriu.

Recomandările redacției