Rihanna nu este doar o cântăreaţă care se bucură de aprecierea fanilor din întreaga lume, ci şi o femeie de afaceri care îşi manageriază cu succes toate proiectele. Munca imensă depusă de Rihanna a dat roade, căci potrivit ultimelor statistici, ea este cea mai bogată cântăreaţă din lume, detronând-o pe regina muzicii pop, Madonna, cu o avere de peste 600 de milioane de dolari.
În cel mai recent număr al publicaţiei Interview, Rihanna a fost nevoită să răspundă la întrebări mai mult sau mai puţin incomode, însă cea care a discutat cu artista şi-a concentrat atenţia asupra relaţiei pe care Rihanna o are cu Hassan Jameel, moştenitorul unui imperiu în va­loare de două miliarde de dolari. Rihanna a mărturisit că este îndrăgostită de aces­ta, dar că nu se gândeşte la căsătorie căci „oamenii fac planuri, iar Dumnezeu le distruge”, relatează dailymail.co.uk. Pe de altă parte cântăreaţa a dezvă­luit că îşi doreş- te să fie mamă „mai mult de­cât orice pe lume”.
Cu toate că Rihanna nu se gândeşte încă la căsătorie ea şi iubitul său saudit, petrec foarte mult timp împreună depar­te de ochii cu­- rioşilor. Ultima lor escapdă romantică a avut loc în Italia, unde porumbeii s-au plim­bat cu barca şi s-au sorbit din priviri.

Recomandările redacției