Bombă! Trupa ABBA revine cu piese noi în 2020, la 39 de ani de la lansarea ultimului album, „The Visitors”, în 1981. Benny Andersson (73 de ani), unul dintre membrii fondatori ai legendarei trupe sue­deze a făcut anunţul, scrie Click.
Prudent, muzicianul a precizat că noile cântece vor fi prezentate publicului de acum şi până în septembrie. Întreaga lume aşteaptă cu sufletul la gură revenirea trupei care s-a bucurat de un succes planetar în anii 1970-1980.
Fondată la Stockholm, în 1972, ABBA a câştigat concursul Eurovision în 1974 cu piesa „Waterloo” şi şi-a încetat existenţa după 11 ani de glorie. De-a lungul timpului au tot apărut zvonuri că membrii acesteia se vor reuni. Minunea s-a petrecut în 2018, însă nu s-a concretizat un proiect comun până acum. „Nu pot să iau decizii singur, dar, dacă aş putea, aş spune că piesele vor sosi la sfârşitul verii, în luna septembrie. Este obiectivul pe care ni l-am fixat”, a spus Benny Andersson.
Fondată în 1972 şi destrămată în plină glorie, în 1983, trupa ABBA a lansat piese care şi astăzi, după 30 de ani, sunt iubite de publicul din întreaga lume. Membrii trupei, Agnetha Fältskog (69 de ani), Björn Ulvaeus (74 de ani), Benny Andersson (73 de ani) şi Anni-Frid Lyngstad (74 de ani), au adunat o avere de 354 milioane de euro.
Cotidianul suedez „Expressen” a comparat averile strânse de membrii formaţiei care a vândut în total 180 de milioane de albume în întreaga lume. Agnetha Fältskog are o avere 52 milioane de euro şi locuieşte împreună cu fiica sa, Linda (46 de ani), într-o vilă ce valorează 2 milioane de euro pe insula Helgö. Frida Lyngstad este aproape de patru ori mai bogată decât Agnetha, având o avere estimată la 190 de milioane de euro. O mare parte din avere a moştenit-o de la prinţul Heinrich Reuss (decedat în 1999), care a fost soţul ei între 1992-1999. Averea lui Björn Ulvaeus este evaluată la 82 de milioane de euro, iar a lui Benny Andersson se ridică la 30 de milioane de euro.

Recomandările redacției