Era evident că fără nu mai puțin de cinci titulari echipa fanion a  Aradului avea să aibă probleme la Mioveni și așa a fost. Chiar dacă argeșenii s-au descătușat greu, când au făcut-o nu s-a pus niciun moment problema câștigătoarei.
Cu Sorian titular în premieră în acest sezon și cu Man mijlocaș dreapta, UTA a stat destul de bine în teren, însă la fel de adevărat este și că pe plan ofensiv nu s-a văzut aproape deloc. Prima situație a avut Mioveniul, prin Ayza, al cărui voleu
s-a dus pe lângă colțul lung. La următoarea fază de poartă, arădenii au scăpat ca prin urechile acului de un gol ca și făcut. După un corner, mingea a ajuns la Biceanu la 20 de metri, șutul mijlocașului gazdelor lovind bara. Apoi, Nilă nu a cadrat lovitura de cap, pentru ca șutul lui Sorian să fie blocat de Calvin. Singura ocazie a partidei pentru UTA a venit în minutul 33, când Rus, după o combinație lui Man, a tras bine, dar Croitoru a respins. Până la pauză, Miron a mai avut de lucru doar la șutul de la mare distanță al lui Biceanu.
Actul secund s-a jucat într-un singur sens, dar asta și pentru că argeșenii au deschis tabela rapid. Era minutul 53, când Nilă a centrat de lângă Gligor, Polgar a respins slab, iar Ayza, pe fază, a marcat din 4 metri. Ratările mari ale lui Nilă (șut parat de Miron) și Ayza (reluare pe lângă după ce a driblet și portarul) au anunțat golul doi. În minutul 76, Popa a pătruns pe dreapta a pasat în spate, iar Ayza a trimis cu stângul, de la 11 metri, la colțul lung: 2-0. „Alb-roșii” au răspuns doar printr-un șut pe lângă, de la mare distanță, al lui Copil și reluarea în cros a lui Petre din 15 metri puțin pe lângă colțul lung. Meciul s-a încheiat cu succesul meritat al argeșenilor, UTA terminând la zero pentru prima oară în acest sezon.
Formații:
CS Mioveni: Fl. Croitoru – Torişte, Calvin, B. Stoica, E. Stoica – Mîrzeanu, Biceanu – A. Popa (82 Mazilu), Ayza (88 Vintilă), Ed. Florescu – Nilă (84 Năstăsie).  Antrenor: Marius Stoica.
UTA: Miron – Polgar, Manea, Gligor, Burlă – Man, Sorian (75 Vlad), Jorza (82 Tănase), Copil – Szekely (73 Petre), Rus.  Antrenor: Roly Nagy.
Arbitri: Cătălin Busi (Râmnicu Vâlcea) – Mihai Marica (Bistrița), Tunyogi Ferencz (Zalău). Rezervă: Alin Olaru (Râmnicu Vâlcea).
Cartonașe galbene: Calvin 43, Nilă 77, Mazilu 87 / Copil 54
Observatori: Marian Dorobanțu (Buzău), Dorinel Dincă (Călărași)

Recomandările redacției