Nu de mult scriam că, în multe ocazii, Victor Ponta a demonstrat că nu a depăşit cu totul stadiu de „cârlan“, cum l-a botezat Ion Iliescu. Am realizat faptul că bătrâna cutră sovietică nu s-a referit strict la vârsta pe care o avea atunci Victor Ponta, ci la faptul că acesta tot necopt va rămâne chiar şi după 40 de ani. Zilele acestea am avut o nouă dovadă a lipsei de maturitate politică a lui Ponta. Acesta a declarat că nu mai există posibilitatea întoarcerii în PSD, că Pro România va merge mai departe fără să ia în calcul o posibilă alianţă cu PSD. Pentru mine este inexplicabilă această gafă enor­mă a lui Ponta, exact acum, cu câteva zile înainte de alegerile europarlamentare. După părerea mea, Victor Ponta a fost un bun preşedinte al PSD, iar ca prim ministru a făcut lucruri bune, a avut o guvernare reuşită. Reformele pe care le-a implementat au fost făcute gradual, calculat, nu la grămadă, cu toptanul. Nu s-a pus să bulverseze domenii întregi, acţionând fără noimă, fără nicio justificare. Nu a promovat nişte pomeni electorale fără noimă, devastatoare pentru bugetul ţării şi absolut fără niciun rezultat electoral pentru partid, cum s-a procedat şi se procedează în continuare sub guvernarea lui Dragnea.
Victor Ponta ştie aceste lucruri, ştie că mulţi îl apreciază pentru ce a realizat şi speră că aprecierile îi vor aduce, pentru Pro România, voturile necesare pentru a obţine un rezultat cât mai, o confirmare a poziţiei partidului pe scena politică românească. După părerea mea, calculul lui Ponta a fost total greşit. El nu a înţeles că partizanii lui, cei care îl susţin, nu fac acest lucru pentru persoana Ponta, ci pentru acel Ponta care trebuie să redevină preşedintele social democraţilor şi premierul României sau preşedintele ţării. Adepţii lui erau convinşi că, prin intermediul noului partid, Ponta va reveni la cârma PSD, acesta fiind şi scopul înfiinţării Pro România. La toate scrutinurile, inclusiv la aceste europarlamentare, voturile pentru Pro România vin aproape în totalitate de la susţinătorii PSD, care, punând ştampila pe Pro România, votează, de fapt, pentru debarcarea lui Dragnea, condiţie esenţială pentru reîntregirea PSD, prin revenirea lui Ponta, cu partidul său cu tot. Or, în aceste condiţii, să vii tu, Ponta, să spui explicit că nu mai există cale de întoarcere la PSD, înseamnă să renunţi de bună voie la acele voturi. Poate că este o simplă coincidenţă, dar la exact două zile după declaraţia lui Dragnea, o importantă filială judeţeană a Pro România a revenit, in corpore la PSD. Dacă Pro România nu va avea cel puţin trei europarlamentari, Ponta poate să pună cruce partidului, toţi cei care au venit de la PSD vor pleca înapoi, pentru că îşi vor fi pierdut încrederea în capacitatea lui Ponta de a redeveni liderul social democraţlor din România. Deja au apărut scenarii conform cărora Pro România ar urma să intre la guvernare, alături de PNL, Cioloş şi alte partide aşa-zise de dreapta. Probabil, este o manipulare a electoratului de stânga, dar Victor Ponta nu zice că este o minciună, ceea ce, din nou, arată lipsă de maturitate politică. 

Recomandările redacției