„Galben-albastrele” au început ca din puşcă derby-ul de aseară, din cetatea Unirii, contând pentru etapa a treia a Ligii Naţionale, astfel că în minutul 3 conduceau deja cu 8-2. Gazdelor nu le ieşea nimic, iar americancele Williams şi Broomfield au făcut ravagii în spaţiul de trei secunde. Aradul conducea după 8 minute cu un neverosimul 16-4, diferenţă păstrată până la finalul sfertului, încheiat 20-8.
În debutul actului secund au ieşit la rampă Brosovszky şi Engelman, iar avantajul creştea îngrijorător pentru gazde, scor 29-12 în minutul 12! Alba Iulia a avut nevoie de resetarea lui Părău, inexistentă până în acel moment, pentru a reintra în joc. Încet dar sigur, CSU s-a apropiat la şase puncte, 23-29 în minutul 17, dar finalul le-a aparţinut tot pivoţilor arădeni, scor 36-25 la pauză.
Williams şi Broomfield,
imperiale sub panou
Sfertul trei a început în aceleaşi coordonate, cu arădencele mult mai active pe ambele faze, 43-30 în minutul 24. Alba Iulia a avut meritul de a nu fi cedat niciun moment, iar Părău şi Salley le-au apropiat din nou periculos pe gazde, 43-38 în minutul 28. Imperiala Williams a apărut din nou la timp, iar inepuizabila Brosovszky a readus diferenţa de 11 puncte, 52-41 pentru ICIM la finalul a 30 de minute. Punctul slab al Aradului a fost coordonarea, iar asta s-a văzut şi în ultimul sfert. Impulsionate de public, gazdele au avut puterea să revină spectaculos, cu Reed şi Cadjo în prim-plan, 61-55 în minutul 37.
Din nou la comandă, în Liga Naţională
Surprinsă pe final, Univ.Goldiş ICIM a fost salvată tot de Broomfield şi Williams, autoare a 4 puncte preţioase. A apărut însă de nicăieri excelenta Brown, care cu şase puncte într-un minut a adus dramatismul la cote maxime. Americanca gazdelor a ratat egalarea după un antisportiv a lui Rhoads, 65-64, iar Brosovszky a avut, apoi, sânge rece de la linia de libere, scor final 67-64 pentru ICIM. Principalele marcatoare ale învingătoarei au fost Williams 21, secondată de Broomfield şi Brosovszky, ambele cu 15 puncte. Arădencele bifează a treia victorie din tot atâtea meciuri şi se alătură Alexandriei, în fruntea Ligii Naţionale.
A1 752
Halucinant și… penal! Teodora Abrudean, primărița din Bocsig, cheltuie peste 6.500 de euro din banii comunei pentru a se elogia singură (primul episod)
citește mai mult »