UTA a câștigat pentru prima oară în deplasare în acest sezon chiar la Timișoara, pe un „Dan Păltinișanu” aproape pustiu. Elevii lui Ionuț Popa s-au impus clar, cu 3-0, contra lui ACS Poli, fosta echipă a tehnicianului UTA-ei, ajunsă acum în liga secundă și cu mari probleme financiare.

Începutul de primă repriză a fost anost, prima ocazie venind abia în minutul 19, când Coulibaly a tras pe lângă poartă cu un șut năprasnic din afara careului. Deschiderea de scor avea să vină în minutul 36, cu poate cel mai frumos gol al UTA-ei din acest sezon. Pop a trimis o pasă superbă peste doi fundași adverși pentru Cubleșan, care l-a scos din joc pe fostul sebișean Basic și a trimis în plasă. Prima repriză s-a încheiat cu două mari ocazii ale arădenilor la un corner, Benga și Pop ratând desprinderea.

Deși erau în avantaj, tot utiștii au revenit mai montați de la vestiare și întreaga repriză secundă s-a jucat aproape în aceeași direcție. Cubleșan a ratat o nouă ocazie, iar mai apoi tot el a „inventat” golul de 2-0, cu o pasă pentru Costin, complet liber, care a înscris din careu. Scorul final de 3-0 a fost stabilit de Cipri Rus, cu un șut frumos la colțul lung după o pasă a lui Enescu.

Așadar UTA învinge la Timișoara și urcă, cel puțin pentru moment, pe locul 2 în clasamentul ligii secunde. Pentru „alb-roșii” urmează încă o deplasare, la Sânmartin, pentru meciul cu Luceafărul Oradea.

Formații:

ACS Poli: Curileac – Bocşan (Podină 66), Motreanu, Basic, Haruţ – D. Codrea – Opoku (Mrkela 46), Al. Popovici, Bîrnoi, Velcotă (Pădurariu 42) – Oct. Drăghici.

UTA: Bodea – Costin, Manea, Benga, Copaci (Stahl 74) – Enescu, Coulibaly – Cubleșan, Petra (Matei 64), Vădrariu – Pop (Rus 54)

Arbitri: Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin) – Ovidiu Arusoaiei (Piatra Neamț), Ciprian Iovu (Botoșani) – Liviu Bălăcescu (Târgu Jiu)

Observatori: Dan Monea (Aiud), Traian Marcu (Sibiu)

Recomandările redacției