În cadrul ședinței de Comitet Executiv care a avut loc miercuri, 3 iulie, la Casa Fotbalului, s-a aprobat înființarea, începând cu acest sezon, a unui Campionat Național dedicat juniorilor U16. Așadar, după ce sezonul trecut s-a înființat Liga Elitelor și la categoria de vârstă sub 15 ani, ediție inaugurală câștigată de FC Viitorul, s-a decis organizarea unui campionat național și la categoria de vârstă sub 16 ani.
Principalul obiectiv al acestei noi competiții este de a asigura continuitate și meciuri cu miză jucătorilor în perioada dintre Under 15 și Under 17. Pot participa în competiție doar cluburile afiliate la FRF: echipele din Liga 1, câștigătoarele celor 16 serii din Liga Elitelor U15, ediția 2018-2019, urmând ca restul de locuri să se completeze în baza clasificării Academiilor de copii și juniori, dar și pe baza cererilor de înscriere din partea acestora.
Prima echipă arădeană sigură de prezența la startul noii competiții este Viitorul. Echipa lui Dinu Maghici a fost câștigătoarea seriei a 13-a a Ligii Elitelor Under 15, trecând apoi și de „zona” de la Timișoara, dar oprindu-se în semifinala de la Craiova. Probabil, conform clasificării oferite de FRF (locul 9 pe țară), Academia UTA va înscrie și ea formația pregătită de Dinu Donca în această competiție, clasată pe locul secund al seriei a 12-a a Ligii Elitelor U15, în spatele lui ASU Poli.
Campionatul va fi alcătuit din 36 de echipe (3 grupe a câte 12 echipe), care vor fi împărțite conform criteriului geografic.Sistem competițional: 22 de etape care se vor desfășura în sistem tur-retur.
Categoria de vârstă sub 16 ani este una foarte importantă întrucât, la nivel de echipă națională, este premergătoare primelor partide oficiale, calificarile pentru Campionatul European U17.
Viitorul, prima echipă arădeană sigură de prezența la startul noului campionat național Under 16
Recomandările redacției
Actualitate 117
Pompierii și cei de la Ambulanță, într-un exercițiu amplu la o fabrică din Zimandu Nou
citește mai mult »
Actualitate 129
Maria, o polițistă de la imigrări, își donează periodic părul pentru femeile diagnosticate cu cancer
citește mai mult »
Actualitate 19
Peste 120 de străini introduși în Centrul de Custodie Publică Arad, în primele două luni ale acestui an
citește mai mult »
Actualitate 29
9 iunie, data limită până la care românii îşi pot face viza de flotant pentru a vota la alegerile din iunie
citește mai mult »
Actualitate 153
Bursele școlare de merit, de 450 de lei, doar pe hârtie, în realitate elevii primesc sume mult mai mici
citește mai mult »
A1 219
Casa în care o femeie a ars de vie a luat foc în urma unui scurtcircuit electric
citește mai mult »
A1 142
Pieton acroșat de mașină, în zona Romanilor
citește mai mult »
Anunțuri 12
REGIA PUBLICA LOCALĂ OCOLUL SILVIC DUMBRAVA R. A.
citește mai mult »