Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o informare privind răcirea accentuată a vremii, ninsori și intensificări ale vântului, începând de luni, 25 noiembrie, ora 2,00, până joi, 28 noiembrie, ora 8,00, temperaturile urmând să scadă cu circa 5 grade sub mediile climatologice ale perioadei.

Minimele nocturne vor deveni exclusiv negative, cu cele mai scăzute valori, în jurul a—10 grade Celsius, în estul Transilvaniei.

În a doua parte a nopții de duminică spre luni și în cursul zilei de luni 25 noiembrie, precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare în toate masivele montane, iar pe parcursul zilei de luni și în regiunile vestice, nordice și centrale. În Carpații Meridionali și Orientali, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 20 l/mp. La munte și trecător în nordul Moldovei viteza vântului la rafală va depăși 70…80 km/h, viscolind ninsoarea. Intensificări temporare ale vântului vor fi și în celelalte regiuni, cu precădere în cele estice și sud-estice, unde se vor atinge 55-65 km/h.

Marți 26 noiembrie și miercuri 27 noiembrie va mai ninge în sud-vestul țării și, local, în sud.

Duminică seară Administrația Națională de Meteorologie va actualiza această informare prin atenționare Cod galben vizând zonele montane și regiunile nordice.AGERPRESiarna

Recomandările redacției