Pe 21 iunie, la ora 8 şi 4 minute, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, aflându-se la 23 grade şi 27 minute distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit Tropicul racului. Este momentul solstiţiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice, la această dată fiind cea mai lungă zi şi cea mai scurtă noapte a anului.
În emisfera nordică, solstiţiul de vară este datat în jurul datei de 21 iunie, iar în emisfera sudică acelaşi solstiţiu este plasat temporal în jurul datei de 21 decembrie. Similar cu ‘antinomia’ echinoxurilor de la începutul primăverii, simultan cu existenţa unui solstiţiu într-una din cele două emisfere ale Terrei, solstiţiul ‘opus’ (începutul iernii astronomice) marchează cealaltă emisferă (sudică).
Denumirea de solstiţiu (‘Soarele stă’) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor ‘nopţi albe’.
Solstiţiul reprezintă cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare sau cea mai mică înălţime faţă de Ecuator. Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor Pământului nu este constant perpendiculară pe planul orbitei Pământului. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.
După momentul solstiţiului de vară, durata zilei va începe să scadă, iar a nopţii să crească, timp de şase luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă.
În emisfera sudică a Pământului, fenomenul se derulează în sens invers. (autor: Daniela Dumitrescu, editor: Andreea Rotaru)
