de Victor Sava

Percepţia generală asupra Primului Război Mondial a fost şi încă este aceea că Puterile Centrale, în frunte cu Austro-Ungaria şi Germania au început ostilităţile. Ca urmare a asasinării lui Franz Ferdinand şi a soţiei acestuia la Sarajevo, Austro-Ungaria declară război Serbiei. Pe 1 august 1914 Germania declară război Rusiei, pe 3 august Franţei, iar o zi mai târziu Germania invadează Belgia. Aceste fapte au reprezentat începutul celui mai teribil război cunoscut până la acea dată în istoria omenirii. Evident că lucrurile nu sunt chiar atât de simple.
Ca istorie paralelă se poate presupune că în cazul în care Germania nu ar fi susţinut necondiţionat Austro-Ungaria, Franţa ar fi pornit  un război împotriva Germaniei, puţin probabil, iar Rusia împotriva Austro-Ungariei. Totodată dacă Rusia şi-ar fi dus planul de modernizare şi înzestrare al armatei, Germania nu ar mai fi făcut faţă unui eventual conflict. Desigur, acestea sunt argumente contrafactuale, istoria reală a fost cea pe care o ştim cu toţii.
În ultimii ani apar cercetători, atât din străinătate, cât şi din România, care încearcă să nuanţeze istoria Primului Război Mondial. Din aceste lucrări ştiinţifice cititorii rămân cu impresia că nu doar puterile centrale ar fi responsabile pentru sarabanda masacrelor desfăşurate între 1914 şi 1918. Şi francezii au partea lor de vină, englezii la fel, de ruşi ce să mai zicem. Alţii afirmă că italienii prin cucerirea Cirenaicii şi Tripolitaniei au partea lor de vină. În viziunea unora, ţările balcanice au şi ele un cuvânt important de spus în acestă perspectivă. Dacă e să vorbim de vinovaţi şi de cauze ale Primului Război Mondial nu putem să-l uităm pe Otto von Bismarck şi războiul germano-francez din 1870-1871 sau pe însuşi Napolenon. Putem continua la nesfârşit această listă, dar vom constata că ajungem într-un impas.
Fără îndoială că istoria Primului Război Mondial este infinit mai complicată decât ceea ce învăţăm din vreun manual, ori prin lecturarea câtorva cărţi şi nu mai are vreun rost să-i mai arătăm cu degetul pe Wilhelm al II-lea (împăratul Germaniei) şi pe Franz Joseph (împăratul Austro-Ungariei). Asta nu înseamnă că Austro-Ungaria şi Germania nu sunt principalii vinovaţi de începerea războiului. Putem fabula şi să producem tot felul de construcţii contrafactuale, pura realitate, faptică, este că aceste două mai puteri au declanşat războiul. Cei doi împăraţi şi toţi factorii decizionali rămân în continuare vinovaţi. Nu pot să fiu de acord cu absolvirea de vină a acestora, ori cu disiparea responsabilităţii între toţi participanţii la conflagraţie. Cineva e întot­deauna responsabil pentru o faptă.
Aşa cum am văzut în rândurile de mai sus, există o tendinţă în istoriografia recentă de a nuanţa nepermis de mult istoria. Nimeni nu mai e responsabil, iar vinovăţia devine ceva difuz. Probabil corectitudinea politică se insinuează treptat şi în istorie.
Totuşi, putem observa că acest fenomen se propagă în mai toate aspectele vieţii. Copiii sunt absolviţi de orice vină pentru că părinţii nu le-au acordat mai multă atenţie, profesorii nu sunt responsabili de diverse lucruri, deorece copiii au ADHD, părinţii dau vina pe profesori, şefii de instituţii pe şefii lor, iar politicienii aruncă totul în spatele celor de la Bruxelles.
Nimeni nu greşeşte, nimeni nu e vinovat. Poate e mai bine aşa, dar la un moment dat va veni şi scadenţa. Cum ar zice melodia celor de la Timpuri Noi… totul e minunat.

Recomandările redacției