La banchetul de absolvire a gimnaziului, directoarea Şcolii Generale „Ecaterina Teodoroiu“ din Târgu-Jiu, le-a pus absolvenţilor clasei a VIII-a următoarea întrebare trăsnită, pentru a glumi şi a înviora atmosfera petrecerii: „Dacă mâine ar fi ultima voastră zi din viaţă, pe cine aţi executa?“ Răspunsurile absolvenţilor au fost pe măsură, adică trăsnite şi exagerate, precum a fost şi întrebarea: „Pe proful de mate!“ „Pe profii de biologie şi geografie!“ „Pe Florin Salam!“. „Pe Traian Băsescu!“ „Pe Victor Ponta!“ „Pe primarul municipiului Târgu-Jiu!“ Şi alte… execuţii.

Probabil totul rămânea pe plan loco, dacă cineva nu ar fi postat întâmplarea pe internet. În urma acestei postări, însă, o droaie de pudibonzi, profesori, inspectori şi psihologi au sărit la gâtul directoarei acuzând-o de promovarea violenţei, afirmând  că  întrebarea a fost una deplasată. Directoarea a declarat că „era totul un joc. Totul s-a făcut în glumă. Copiii erau bucuroşi că sunt la banchet.“ Degeaba! În special nişte june psiholoage virgine la creier acuzau cu mânie proletară că directoarea cu pricina promovează violenţa în şcoli, violenţă care poate contribui la dezechilibrarea psihicului copiilor, care sunt în plină formare, fiind puberi-adolescenţi.

Pe lângă faptul că psihiceşte vorbind insele n-au pic de umor, se pare că fac abstracţie (au un creier virgin) de recomandările şcolare în curs, recomandări care începând cu clasele de grădiniţă şi până la cele liceale promovează violenţa în toată goliciunea şi splendoarea ei. Violenţă cu mult mai dură decât gluma directoarei în cauză.

Să mă explic, explicându-vă! Încă din fragedă pruncie, copiilor-elevi li se cere să parcurgă texte celebre, scrise de autori celebri, sau culese din folclor. Copiilor de la grădi, care nu ştiu încă citi, li se citeşte frumos, cu dicţie şi intonaţie respectivele poveşti. Să dăm câteva exemple.

Orice copil de la şase ani în sus află cu câtă sălbăticie îşi bate moşul cocoşul pentru că nu vrea să facă ouă, precum găina babei, în aşa fel încât bietul crestat o ia la goană în lume (Punguţa cu doi bani, de Ion Creangă). În Scufiţa Roşie, de Fraţii Grimm vânătorul despică naturalist cu cuţitul burta lupului să le scoată afară pe bunică şi pe eroină.

În majoritatea poveştilor din programa şcolară, Făt-Frumos, Greuceanu, Prâslea cel Voinic, Harap Alb sunt înarmaţi cu săbii, paloşe şi alte instrumente de tortură cu care ucid sadic, cu multă poftă, zmei sau balauri, descriindu-se cu lux de amănunte cum le taie capetele, cum ţâşneşte sângele şi cum îi îngroapă în pământ până la gât, chinuindu-i.

Am să vă reproduc mai jos un fragment din una din cele mai cunoscute poveşti pentru copii, povestire recomandată tuturor elevilor,  „Capra cu trei iezi“  de Ion Creangă: „Pe urmă se mai învârte (lupul, n.mea)  cât se mai învârte prin casă, doar doar a mai găsi ceva, dar nu găseşte nimic, căci iedul cel cuminte tăcea molcum în horn, cum tace peştele în borş la foc. Dacă vede lupul şi vede că nu găseşte nimic, îşi pune în gând una: aşază cele două capete cu dinţii rânjiţi în fereşti, de ţi se părea că râdeau; pe urmă unge toţi pereţii cu sânge, ca să facă şi mai mult în ciuda caprei, apoi iese şi-şi caută de drum.“

Ei, ce ziceţi? Nu vi se pare că scena e luată dintr-un horror de la Hollywood? Pereţi mânjiţi cu sânge, capete despărţite de trup… Scene de groază, violenţă la maximum!

Poate această scenă, şi altele, să-i afecteze emoţional pe copii? Poate, şi chiar îi afectează! Dar să fim serioşi, nu le mutilează caracterul, psihicul! Nu-i transformă în monştri, în nişte loaze ale societăţii. Aşa cum nici nevinovata întrebare a directoarei pusă la banchetul de absolvire nu e mai periculoasă decât gestul lupului din poveste. Din contră, cel puţin întrebarea directoarei are umor, pe când crima şi gestul lupului nu prea…

După cum se vede unii confundă mâncarea cu mâncărimea, poeziile cu poetizările şi gluma cu violenţa…

Atunci, de ce atâta teravură? Simplu, e perioada numirii directorilor în şcoli… Trebuia o scuză s-o schimbe pe directoare, nu-i aşa?

Recomandările redacției