simaDublu campion cu UTA la sfârșitul anilor 70 și marcator pentru Bătrâna Doamnă în Cupa UEFA (în 3-0 cu Vitoria Setubal, din 1971), Viorel Sima avertiza, în urmă cu un an, că dacă Aradul nu face pașii mărunți pentru redresarea situației, UTA ar fi putut deveni capitol închis definitiv. Lucrurile s-au mișcat în acest sens, iar fotbalistul de acum câteva decenii se arată încrezător în ce poate aduce viitorul.
„Echipa nu e rea, ar mai fi nevoie de unele, de altele, ca peste tot, dar eu zic că e de perspectivă. Dacă rămâne condu­cerea și îi ajută Primăria, se poate promova. Chiar dacă numai ce a ajuns în Liga a III-a și e greu să urce în a II-a, nu e imposibil să promoveze în acest an”, e de părere Sima.
„Se rodează tineri, e foarte greu să-i iei de la juniori și să-i pui să joace direct în C, unde sunt fotbaliști mai șmecheri, care joacă mai demult, dar o chestie bună. E bine că să merge pe arădeni, le doresc să le aducă anul viitor tot ce n-a adus acest an! E un început bun”, încheie  cel care, de-a lungul a trei decenii și ceva, a îndeplinit mai toate funcțiile la UTA, fiind, pe lângă fotbalist şi antrenor sau conducător.

Recomandările redacției