Viorica Dăncilă şi sindromul secretarului de partid

0
52

Mi-a atras atenţia un titlu aparent ba­nal: „Premierul Viorica Dăncilă l-a somat pe ministrul Finanțelor, Eugen Teodoro­vici, în debutul ședinței de Guvern”. Curios să aflu dacă nu cumva premierul i-o fi spus ministrului de Finanţe să renunţe la nişte măsuri pe care le critică toată lumea, mai ales mediul de afaceri, am citit ştirea până la ca­păt. Când colo, ce să vezi, Viorica Dăncilă l-a somat să facă ce o şti şi să facă rost de bani pentru a acoperi scutirea de contribuţii de asi­gurări sociale pentru cei cu venituri reduse. „Având în vedere că de la 1 ianuarie 2018, persoanele fizi­ce care obțin venituri anuale sub nive­lul a 12 salarii mini­me brute pe eco­no­mie nu datorează contribuții de asigu­rări sociale pe sănătate decât opțional, solicit Ministerului Finanțelor Publice să vină de urgență cu o soluție care să extindă această facilitate și pentru perioada 2014-2017. Ca prim ministru, sunt preocupată de protejarea veniturilor populației și eliminarea unor nedreptăți. Nu este normal ca oamenii să fie împovărați cu obligații fiscale injuste în raport cu nivelul veniturilor înca­sate, iar cetățenii care au primit de­­cizii de impunere trebuie să știe că vor bene­ficia și ei de aceste criterii”, a spus Dăncilă, în debutul ședinței de Guvern. Mărturisesc că nu pot să pricep ce înseamnă această extindere, singurul sens pe care pot să-l găsesc este acela că persoanele care în perioada 2014-2017 nu au avut veniturile menţionate, dar au plătit contribuţiile, îşi vor primi banii înapoi.

O aiureală atât de populistă este greu de înţeles. La drept vorbind, nu se justifică nici măcar aplicarea de la 1 ianuarie 2018, pentru că este curată discriminare.
Dincolo de populismul deşănţat practicat de către guvernarea PSD, m-a frapat atitudinea de secretar PCR, care, în vremurile de tristă amintire, habar nu avea des­pre o problemă sau alta, însă poruncea subalternilor să le rezolve urgent. Treaba lui nu era să ofere soluţii, ci să dea dispoziţie. Bieţii oameni se dădeau de ceasul morţii să facă precum le-a poruncit şeful, producând adevărate dezastre prin tăierea banilor din alte sectoare, mult mai importante. Viorica Dăncilă nu îi spune clar lui Teodorovici de unde să scoată banii, e treaba lui, de parcă el ar fi fabrică de bani. Este exact stilul lui Dragnea, stilul baronului care nu acceptă discuţii sau explicaţii, tot ce vrea el trebuie dus la îndeplinire, pentru că el le ştie pe toate. De ce, de plidă, nu i-a cerut lui Teodorovici să gă­sească o formulă prin care să fie eliminate pensiile speciale nesimţite şi să ia de acolo banii? PSD a promis în campania electorală că le va desfiinţa, dar în loc de asta le-a mărit, ba chiar a inventat şi altele noi. Între timp, se preface că nu mai poate de grija amărâţilor, dar tot aceştia vor trage, în cele din urmă, ponoasele. Mi-e milă de guvernul care va trebui să corecteze toate tâmpeniile făcute de guvernarea PSD, să oprească robinetul pomenilor electorale ale acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.