China a confirmat, miercuri, primul caz de febră Zika, fiind vorba de un bărbat care a călătorit de curând în America de Sud, unde se răspundeşte virusul, informează agenţia de presă Reuters.

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din provincia Jiangxi, din sud-estul Chinei, a fost diagnosticat cu virusul Zika, potrivit Comisiei Naţionale de Sănătate şi Planificare Familială, citată de agenţia de presă Xinhua.

Departamentul de Sănătate din Hong Kong a declarat că bărbatul lucrează în oraşul Dongguan, din provincia Guangdong din sudul Chinei. Autorităţile din Hong Kong au solicitat inspecţii în aeroport pentru a verifica şi alte persoane posibil infectate. Există riscul ca virusul Zika să se răspândească în Hong Kong pentru că ţânţarii din specia Aedes Albopictus, prin care se transmite virusul, trăiesc în zonă. Dar până acum nu au fost înregistrate cazuri de febră Zika în Hong Kong.

Bărbatul a fost ţinut în carantină într-un spital din oraşul de provenienţă de sâmbăta trecută (6 februarie), relatează agenţia Xinhua, adăugând că acesta se vindecă, nemaiacuzând stări de febră. El călătorise în Venezuela şi acuzase stări de febră, ameţeală şi migrene. El s-a întors în China pe 5 februarie trecând prin Hong Kong şi Shenzhen.

Zika a fost declarată urgenţă medicală globală săptămâna trecută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), după ce tot mai multe cazuri s-au înregistrat în America. Virusul se transmite, de regulă, prin înţepătura ţânţarilor din special Aedes. Dar, săptămâna trecută, oficialii americani din Texas au raportat că o persoană din Dallas a fost infectată cu virusul Zika după ce a întreţinut relaţii sexuale cu o altă persoană care a călătorit în Venezuela, unde virusul este prezent şi se răspândeşte.

Cele mai multe persoane nu prezintă simptome deloc sau unele atenuate printre care febră şi iritaţii pe piele.

Recomandările redacției