szaboÎn ciuda parcursului și mai ales a prestațiilor bune din returul Ligii a III-a la fotbal, CS Vladimirescu nu a mai putut recupera din terenul pierdut în toamnă și a revenit după numai două sezoane în fotbalul județean. Strategia pentru la anul nu este încă făcută și asta pentru că președintele și finanțatorul, Roland Szabo, nu a luat o decizie privind implicarea sa la club. „În această perioadă, am alte priorități decât fotbalul, dar nu am uitat de atribuțiile mele de la Vladimirescu. Ceea ce vă spun este că echipa nici nu se va desființa, nici nu se va muta la Dorobanți sau Ungaria, așa cum am auzit că se mai vorbește pe la colțuri”, a ținut să precizeze „oficialul” grupării de la marginea Aradului.
Tot acesta a mai recunoscut că până la finalul lunii, reflectoarele vor fi puse echipa a doua a clubului, care conduce seria A în Liga a V-a. „Știu că promovarea ne va fi refuzată, fiindcă am retrogradat cu prima echipă din Liga a III-a, însă copiii de la «satelit» merită să culeagă roadele muncii lor de un an. Să nu uităm că vorbim des­pre niște puști de 15-16 ani, care fac față cu brio într-o competiție de seniori”, a adăugat Szabo.

Recomandările redacției