Pentru cei care poate nu ştiau, un snop de patru miniştri a fost… pus deoparte. Asta pentru „a da un nou suflu echipei guvernamentale“. Asta pare o glumă bună, dacă nu ar fi tristă.  Dar ce, până acum suflam? Guvernarea, cu toată bunăvoinţa a fost una cel mult mediocră. Iar acum, în plină vacanţă parlamentară, despre ce impuls nou mai vorbim?  A, începem cu o pauză de două luni, când nu ai Parlamentul, aşa că eşti legat de mâini şi de picioare. În plus vine toamna şi practic tot spectrul politic va intra în campania electorală. Aşa că normal ar fi fost ca acest guvern de funcţionari europeni să fie doar unul care „să vegheze să nu se stingă focul în vatră“. Adică nu trebuia să se înhame la mari iniţiative şi alte proiecte de mare anvergură, aşa fără a fi cazul şi de fapt fără a avea o finalitate clară. Până la urmă, orice proiect major trebuie să aibă toată susţinerea. Aşa, degeaba ai tot felul de idei, poate chiar bune, dacă nu ai suportul necesar de a fi promovate. În plus, acum în cel mai prost moment, când mai toată România este cu gândul la vacanţă, a fost lansat: „România competitivă: un proiect pentru o creştere economică sustenabilă”. Ca să nu o lungim atât premierul, preşedintele, guvernatorul BNR şi vicepremierul Borc au reuşit să pună cap la cap nişte discursuri generale, cu lozinci, fără termene, fără nimic concret. Acelaşi limbaj care nu spune nimic. Cuvinte goale, bune la orice ocazie „prosperitate“, „un nou model de dezvoltare economică“, „politicile destinate mediului de afaceri au nevoie de soluţii concrete“. Iar premierul Cioloş nu a produs nici o mare revelaţie, adică a fost în nota obişnuită. Acum după mai bine de jumătate de an a realizat şi acesta că: „dezvoltarea economică este mai mult decât economie, este o formă de asumare a însuşi unui  proiect de societate“. Ca să vezi, ce concluzie. Zicere pe care un student la economie în primul an o putea spune, cu condiţia să fi mers măcar la cursuri. Ideea de bază este că s-a făcut mult zgomot pentru… să nu fim răi, pentru aproape nimic. De-a lungul şi de-a latul acestei ţări, orice om care munceşte, în oricare domeniu, are nişte sarcini precise. El ştie în fiecare zi că are de făcut atâtea şuruburi sau să recolteze atâtea legume. Altfel spus are nişte planuri exacte care trebuie făcute în unitatea de timp. Aici se zice „următorii ani“. Care pot fi patru, dar şi douăzeci sau chiar mai mulţi. Nimeni nu poate spune cu precizie. Nimic clar, concret, cu ţinte de etapă. Peste doi ani vrem să fim aici, peste cinci acolo. Se mai vorbea despre creştere economică. Fapt care nu interesează pe niciun salariat sau mic antreprenor, dacă această creştere nu se reflectă în buzunarul lui.  Adică să câştige mai mult, ca să o ducă mai bine ca ieri. Aşa că s-a mai dus aproape mai bine de un sfert de secol. Aproape o generaţie. Cei care erau la grădiniţă la Revoluţie sunt astăzi părinţi, iar tinerii de atunci au ajuns în floarea vârstei, iar  cei maturi şi… mai maturi. Iar aşa, că cu vorbe goale s-a mai risipit încă o generaţie.

Recomandările redacției