Sunt considerat mai degrabă un misogin decât un mare admirator al femeilor cu funcţie însă, atunci când o reprezentantă a sexului slab reuşeşte într-o funcţie făcută mai degrabă pentru un bărbat admiraţia mea este parcă şi mai mare pentru realizările persoanei în cauză. Mă bucur, dar în acelaşi timp sunt extrem de invidios, şi nu este pentru prima dată când aduc elogii acestei persoane, pe oltenii din Craiova care au mâncat rahat cu TIR-urile, de au nimerit-o primar pe Olguţa Vasilescu. Această doamnă s-a coborât la nivelul lor, i-a prostit cum a putut, i-a sedus îmbrăcându-se în ce tricou voiau ei să o vadă, iar după ce au votat-o, i-a scos practic din mizeria în care păreau să se complacă la nesfârşit. Ce a realizat Olguţa Vasilescu la Craiova într-un singur mandat este de neimaginat pentru noi, ca arădeni, care suntem super încântaţi cu firmiturile şterse de trei mandate ale erei Falcă. Nu am să reiau aici realizările primăriţei din Craiova, am făcut-o într-un editorial scris anterior, însă accentuez încă o dată ghinionul nostru că această femeie nu s-a născut la … Brad. Poate aşa am fi avut şi noi şansa să avem un primar adevărat, cu realizări concrete, pe măsura unui oraş ca Aradul. Cu ocazia asta vreau să deschid aici o mică paranteză şi nu vreau să stau prea mult în ea pentru a nu mă apuca disperarea. Nu faptul că nu avem nici o femeie înscrisă în cursa electorală pentru câştigarea primăriei Aradului mă nelinişteşte, ci mă îngrijorează lipsa unei opţiuni viabile, a unui candidat ideal sau, cel puţin, măcar unul cât de cât bun. Ar fi incorect din partea mea să spun despre actualul primar al Aradului şi, cel mai sigur şi viitor, că nu a realizat chiar nimic în trei mandate. Însă atunci când vizitez Timişoara, Oradea sau Deva, ca să mă limitez doar la vecinii noştri, mă apucă plânsul când văd ce ritm de dezvoltare pot să aibă, în absolut toate ramurile, în timp ce noi înaintăm cu viteza melcului gripat. Nu mai vorbesc despre obsesia mea, Craiova. Iar în ceea ce priveşte aşa-zisa opoziţie din Arad, prin candidaţii pe care i-au ales, îl pot trimite sigur pe Falcă într-un concediu în timpul campaniei electorale. Cu aşa candidaţi, Falcă nu are nici o şansă… să nu fie ales din nou, din nou, din nou şi, iar din nou.
Îmi îndrept apoi gândul spre ceea ce s-a întâmplat săptămâna aceasta cu candidatul PNL Bucureşti şi gândul meu zboară, din nou, spre o altă femeie despre care cred, şi sper în acelaşi timp, că va scoate Capitala din mizeria în care se află. Este vorba despre Gabriela Vrânceanu Firea, o moldoveancă frumoasă, aprigă, descurcăreaţă, dar în acelaşi timp cultă, ortodoxă şi deşteaptă. În sondajele realizate până acum Gabriela Firea obţinea un scor dublu faţă de simpaticul Ludo-vic Orban, care a fost prins între timp de DNA. Am sperat cu această ocazie, nefiind un fan al PSD, să văd un contracandidat pe măsura Gabrielei Firea, unul capabil să reducă din diferenţa uriaşă dintre cele două formaţiuni politice. Anunţul că „golanul“ Marian Munteanu se va întrece cu Gabriela Firea din partea PNL nu numai că m-a enervat, dar mi-a şi dat prilejul să mă distrez. Mi-am zis că este o glumă bună, ca obiceiul de la ţară, când înainte de a apărea mireasa se trimite în faţă o babă urâtă pentru a-l speria pe mire. Iar după ce mirele şi nuntaşii, în cazul nostru – alegătorii, se distrează de minune, apare şi frumoasa mireasă. Numai că în cazul Bucureştilor, candidatul (adevărat) PNL nu a mai apărut şi s-au ales cu copia comică a sa. Ulterior, analizând lucrurile, am realizat că strategia PNL-ului a fost una genială şi realistă. Ştiau foarte clar că nu au nici o şansă în faţa Gabrielei Vrânceanu Firea şi nu avea rost să irosească o „mireasă“ frumoasă pentru aceste alegeri, pe care oricum le pierdeau la scor. Prin alegerea unui asemenea candidat, practic cei de la PNL Bucureşti şi-au recunoscut înfrângerea înaintea disputării meciului electoral. Nu îmi rămâne acum decât, pentru că, ca român, îmi doresc să am o Capitală decentă, să sper că Gabriela Firea va face din Bucureşti un oraş cel puţin aşa cum a reuşit colega ei să facă din Craiova.
Iar mie, ca arădean, nu îmi rămâne decât să aştept viitoarele alegeri din… 2020.
