În Spania, un cap încoronat a abdicat de la tron în favoarea fiului său. Ceremonia a fost prezentată de toate marile televiziuni ale lumii, cu tot fastul impus de protocolul regal şi, mai ales, de feţele cu sânge albastru prezente la Madrid cu această ocazie. În România, preşedintele Republicii a ieşit în conferinţă de presă pentru ca să-şi prezinte poziţia faţă de situaţia absolut jenantă în care se găseşte fratele domniei sale, care s-a încurcat cu finii din clanul lui Mondialu’. Seară de seară, până la primele ore ale dimineţii, sute de milioane de spectatori se uită la Campionatul Mondial de Fotbal, care în acest an este organizat de una dintre cele mai împătimite naţiuni în ceea ce priveşte atracţia faţă de sportul cu balonul rotund. În acelaşi timp, milioane de brazilieni protestează pe străzile marilor oraşe împotriva cheltuielilor exorbitante pe care  le-a făcut această ţară pentru ca să organizeze mega-festinul fotbalistic planetar, lăsând de izbelişte o serie de proiecte naţionale pentru susţinerea socială a celor foarte mulţi săraci care trăiesc în patria marelui Pele. În ţările dezvoltate ale Europei a crescut masiv simpatia faţă de partidele dreptei extreme, grup politic care a ajuns să fie reprezentat destul de consistent inclusiv în Parlamentul de la Bruxelles. Această simpatie faţă de partidele de extremă dreapta n-a crescut întâmplător pe continentul nostru, ci este reflexul natural de protecţie în faţa valului migrator alcătuit din zecile de milioane de săraci din Est, care s-au cuibărit la periferiile marilor oraşe, fură din case şi din magazine, cerşesc în cartierele de lux sau prin centrele istorice şi distrug confortul de tip occidental. Ucraina trăieşte cât se poate de amar de pe urma confruntării celor două extreme ce o compun, respectiv pravoslavnicii ortodocşi filoruşi şi greco-catolicii închinaţi Romei. Moldova de peste Prut stă şi ea pe două extreme, după cum la fel de scindată este şi trista noastră scenă politică de pe malurile Dâmboviţei. „Băsiştii” şi „anti-băsiştii” sunt cele două categorii politice absolute, iar cine îndrăzneşte să se declare neutru este imediat catalogat ca fiind „trădător de ţară”. Probabil că aşa o fi scris în stele, ca după orice criză economică mondială să apară şi să se manifeste extremele. La fel s-a întâmplat şi după 1928-1933, când ne-am străduit şi am izbutit să ruinăm frumuseţe de continent…

Recomandările redacției